The Scream of the Ants/Strigatul furnicilor pare o materie prima pentru un film pe care cunoscutul regizor iranian Mohsen Makhmalbaf („Kandahar“) ar urma abia de-acum sa-l asambleze. Un cuplu iranian fortuit (el – ateu, fost comunist, ea – fervent credincioasa, nu intr-o anume dogma) cauta intelepciunea caii de mijloc intr-o calatorie initiatica pe subcontinentul indian. Conversatiile sint cam pretentioase, caracterele – artificiale, schematice, puse parca sa recite nelinistile existentiale ce-i bintuie autorului noptile nedormite. Sint citeva secvente antologice: un om despre care se spune ca are puterea miraculoasa de a opri un tren cu privirea, chiar il opreste – ca sa aflam ca, in urma unei incercari de sinucidere dejucate de milostivul mecanic al locomotivei, devenise sclavul pelerinilor si al cersetorilor locali, ce-l fortau sa tot repete „minunea“, nu in ultimul rind pentru a-i tapa pe turistii ce erau astfel atrasi sa coboare din tren.
Incitante sint si imaginile ancestralelor ritualuri hinduse de pe malurile Gangelui, pe treptele palatelor coloniale napadite de ierburi si vaci, de o sacralitate indisolubil intretesuta cu saracia morbida din jur. „Omul perfect“ pe care cuplul il cauta le da un raspuns simpatic in logica sa elementara („daca crezi – Exista, daca nu – nu“). Insa chiar privit ca proiect, filmul nu poate sa nu deranjeze in destule locuri (scenele si problematicile de cuplu si procreatie sint cam fara sens – daca nu, pe alocuri, chiar penibile).
Si totusi… Ramine desertul (si putem foarte bine sa ne imaginam ca furnicile sintem noi insine), ramine echivocul cautarii – metodic invaluita de-o viziune cvasidocumentara a contrastelor si a spiritualitatii Indiei – astfel incit spectatorul e liber sa faca ce vrea din ea. Ramine si curajul cu care sint sfidate tabuurile musulmane in tara ayatolahilor. Aceeasi discutie ca despre The O
