Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filme despre lumea larga, nu doar la noi in ograda

Publicat in Romania Libera, joi 29 noiembrie 2007 ·

Festivalul International de Film documentar de la Sheffield este cel mai important eveniment de gen, in tara care a dat intotdeauna tonul in domeniul cu pricina. Englezii sunt mari consumatori de film documentar. Il vaneaza in salile de cinema, la TV ce sa mai vorbim! Cu toate astea, pana si Festivalul Astra de la Sibiu e mai vechi decat acest Sheffield al lor (Astra exista din ‘93, pe cand prima editie de Sheffield s-a tinut abia in 1994). Festival § Filme, se-ntelege. Dar cea mai buna parte a festivalului acesta e ciocnirea oamenilor din industrie, discutiile deschise; despre unele dintre ele ai putea sa faci un documentar observational in sine! Bine, exista filmele, si intelegi, ca la alte festivaluri importante de documentar (IDFA de la Amsterdam, de exemplu) care e trendul la acest capitol. Astfel, in materie de subiecte, s-ar zice ca filmele de razboi sau in/despre zone de conflict sunt inlocuite partial de cele despre traume post razboi. Se poarta Irak? Atunci un film despre un pusti irakian, care ajunge pe platourile de la DOOM - Operation Filmmaker (filmul acesta ar fi avut premiera la noi, la TIFF 2007: regizoarea a ajuns, a venit si la proiectie, doar ca sa ne anunte ca nu are si filmul. Poate la anu’). Bagdad? Atunci o poveste despre ultimul an de liceu a patru pusti, filmata chiar de ei - Baghdad High. Prietenie, dragoste, certuri cu mama, tocit, stres pre-examen si bombe. Afganistan? De ce nu ultimii doi evrei din Kaboul si traiul in sinagoga lor parasita. "Planeta verde" e inca la moda (probabil si pentru ca e mult mai usor sa-ti gasesti fonduri cand abordezi un astfel de subiect), iar incalzirea globala e in continuare un subiect fierbinte, fie-mi ingaduit sa ma exprim asa. Insusi Al Gore a luat un premiu la Sheffield - si e inca un personaj la moda. Dar, am observat ca incetul cu incetul in documentarele de aici a aparut noua zona care deja are velei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CN Aeroporturi Bucureşti: Avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă / A fost afectată în special zona de îmbarcare

News.ro acum 23 minute
CN Aeroporturi Bucureşti a anunţat că, miercuri, s-a înregistrat o avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă şi a fost afectată în special zona de îmbarcare.

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Mihai Precup (AMEPIP) a discutat la Tokyo despre promovarea investiţiilor între România şi Japonia. El a transmis şi că România poate deveni hub regional pentru reconstrucţia Ucrainei, context în care firme din cele două ţări ar putea colabora

News.ro acum o ora
Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) Mihai Precup a discutat, la Tokyo, la întâlnirea cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secret

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°