Ion Iliescu observa, pe bună dreptate, nu numai faptul că PSD-ul a obţinut cel mai mic scor electoral din existenţa sa, devenind din cel mai important partid, unul de mâna a doua, dar şi că în ansamblul său, scrutinul din 25 noiembrie marchează cel mai important succes al dreptei. Într-adevăr, cumulate, voturile PD, PNL şi PLD ar fi suficiente pentru o guvernare „legitimă” - vorba dlui Băsescu - dacă Alianţa DA n-ar fi moartă şi îngropată.

Cum se explică acest succes, într-o ţară săracă, în care electoratul rămâne, preponderent, unul copleşit de probleme sociale? Răspunsul este: Băsescu.

Într-adevăr, Traian Băsescu reprezintă vectorul dreptei, indiferent că a fost vorba de PD sau PNL, sau chiar de PLD. Încercând să-şi „agaţe” referendumul de votul pentru europarlamentare el a reuşit, de fapt, să influenţeze europarlamentarele, sacrificându-şi uninominalul. Duminică, la vot au ieşit în special susţinătorii săi. Aceştia au avut ca prim obiectiv referendumul, şi abia apoi europarlamentarele. Votul pentru partide s-a împărţit de la acelaşi eşalon de votanţi - cei care mai au încredere în preşedinte şi doresc ca propunerile pe care le emite să fie puse în practică. Votul partidelor este, deci, votul unei categorii distincte de votanţi. Evident, nu în totalitate, dar cert majoritar. Din acest răspuns derivă o a doua întrebare: cât e de real tabloul care rezultă din vot? Este acesta raportul de forţe între stânga şi dreapta, sau între partide? Evident, răspunsul este: nu! Rezultatul este unul circumstanţial şi nu reflectă distribuţia opţiunilor în societate decât în măsura în care a fost vizat un anumit aspect: atitudinea faţă de propunerea votului uninominal. Activiştii pro-Băsescu, în general, şi cei anti-Băsescu, într-o măsură mult mai mică, au ieşit din casă şi au mers la vot. Ceilalţi - majoritatea de aproape trei sferturi - au stat acasă şi au aşteptat rez