Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petardele, interzise şi anul acesta

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 30 noiembrie 2007 ·

VÂLCEA. Apropierea sărbătorilor de iarnă a sporit vigilenţa poliţiştilor vâlceni, în special în cazul folosirii materialelor explozive: petarde, artificii şi alte asemenea produse artizanale. Controalele în pieţe au fost intensificate, iar poliţiştii aflaţi în patrulare pe străzile oraşului acordă o atenţie deosebită glumeţilor care încă folosesc petarde, deşi legea interzice acest lucru. „Agenţii de poliţie vor verifica legalitatea desfăşurării operaţiunilor cu obiecte pirotehnice de către persoanele juridice şi fizice, în perioada sărbătorilor de iarnă. De asemenea, noi sperăm că vom contribui substanţial la creşterea siguranţei cetăţeanului prin aceste activităţi de prevenire şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă“, a precizat comisarul Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. Legea nr. 126/195 privind regimul materiilor explozive a fost modificată la sfârşitul anului 2006, în sensul restricţionării comercializării către persoanele fizice şi folosirii obiectelor pirotehnice din clasele II-IV, T.1 şi T.2, precum şi a pocnitorilor din clasa I şi artificiilor din categoria obiecte zburătoare luminoase, însă articolele pirotehnice rămase în stocuri din anii precedenţi menţin riscul potenţial ca unele societăţi să comercializeze astfel de obiecte către populaţie în scopul obţinerii de câştiguri ilicite. În perioada următoare, poliţiştii vor efectua controale la societăţile comerciale identificate că au achiziţionat articole pirotehnice de la firmele importatoare, inclusiv la locurile de depozitare, în vederea stabilirii scopului în care au fost achiziţionate. VÂLCEA. Apropierea sărbătorilor de iarnă a sporit vigilenţa poliţiştilor vâlceni, în special în cazul folosirii materi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 25 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 14 minute
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 16 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum 59 minute
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum 5 minute
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Rafila, despre cazul tinerei salvate din „azilul groazei” de la Mureş: Facem o reţea de centre

Mediafax acum 51 minute
„Este vorba despre un caz care a fost într-o unitate de tip rezidenţial. Cu Ministerul Muncii căutam o cale, pentru că e nevoie de centre specializate socio-medicale, nu doar sociale. Adică un copil care are o astfel de problemă nu poate sta numai î

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°