A fost perioada comunistă o Siberie a literaturii, aşa cum susţin unii dintre scriitorii foarte tineri de astăzi şi nu numai ei? Un amplu şi inedit răspuns la această întrebare, cu aplicaţie exclusiv în zona poeziei, oferă cartea lui Ilie Constantin, Entuziasmul melancolic. Considerat el însuşi o mare speranţă a poeziei româneşti de până la mijlocul anilor '70, când a emigrat în Franţa, Ilie Constantin reface cu "entuziasm melancolic" (sintagmă oximoronică împrumutată, cum singur mărturiseşte, de la Giordano Bruno) climatul literar al unei epoci în care efervescenţa creatoare se inhiba sub teroarea cenzurii, imaginaţia îşi trasa, aprioric, propriile frontiere, iar libertatea avea limite tot mai greu de înţeles, într-o societate croită pe matricea (nici ea perfectă) unei democraţii mult prea originale.

Ceea ce reuşeşete de minune Ilie Constantin în această carte este să surprindă l'air du temps din poezia românească a perioadei curpinse între sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi începutul deceniului nouă al secolului XX (poezia optzecistă a adus, în viziunea lui, o schimbare radicală de paradigmă şi, de aceea, nu face obiectul acestui studiu). Foarte interesantă este metoda de lucru a eseistului. El nu încearcă să radiografieze peisajul literar din perspectivă cronologică, precum în istoriile literare, nici în funcţie de specificitatea regiunilor istorice, ca în geografiile literare. Nici măcar nu tratează monografic poeţii reprezentativi pentru a pune în valoare reperele fundamentale ale epocii. Realizează mai degrabă o variantă literară a ceea ce la nivelul muzicii de divertisment sunt compilaţiile de tipul Best of...(urmate de precizarea decadei: '50, '60, '70, '80). Un soi de trecere în revistă, comentată, a poemelor celor mai reprezentative, grupate în funcţie de tematică. De altfel, pe urmele lui George Poulet, Pierre Richard şi Jean Starobinski,