Una dintre cele mai banale nedumeriri ale romanilor este aceea ca inca nu au gasit raspunsul la intrebarea "de ce nu avem si noi un premiul Nobel?". E de la sine inteles ca mai toti se refera la Nobelul pentru literatura.

O parte a raspunsului se gaseste intr-o stire aparuta recent in presa, dar fara un prea mare ecou. De "ecou" se bucura, daca mi se permite sa folosesc acest cuvant, stirea despre abominabila crima a unui cetatean roman in Italia. Intr-o alta grila, dar la fel de abominabila, ni se pare stirea amintita. Primul si singurul film romanesc laureat cu un fel de Nobel al cinematografiei - e vorba de filmul lui Cristian Mungiu 4 luni, 3 sptamani si 2 zile si de festivalul de la Cannes, editia 2007 - a intrat in finala unui premiu oferit de Parlamentul European. Este vorba nu de un premiu presigios, ci de un premiu eficient. Si unde mai pui ca el este in mana tuturor parlamentarilor europeni care-l dau unui film, cu conditia sa-l fi vizionat. Finala avea de stabilit unul din trei, cu conditia ca parlamentul care voteaza sa fi vazut toate trei filmele. Premiul consta in traducerea dialogurilor in toate limbile oficiale ale UE. O mai mare sansa de a fi cunoscuta cultura romana in Europa si in lume nu cred ca astazi mai exista. Unde mai punem ca oficialul European pentru probleme lingvistice este chiar un reprezentant al Romaniei. Este bine stiut ca produsele culturale care au in componenta lor si factorul lingvistic au mari dificultati de intampinat - de la traducatori adevarati la bani -, iar in acest caz principala sicana la adresa unei culturi ce are o limba de mai mica circulatie fusese, prezumtiv, inlaturata. Cu o singura conditie: sa intruneasca numarul de voturi necesar.

Romania are 35 de europarlamentari. Filmul lui Mungiu a primit doua voturi. Sa fi votat 33 de parlamentari in conformitate cu constiinta lor estetica, desigur? Sa nu le