Învinuit de dare de mită, Sterian Guli a fost luat pe sus şi dus la DNA, la doar o zi după ce a fost desemnat şef al Parchetului Bucureşti.
Cutremur in justitie. Pentru prima data, un procuror devenit sef de Parchet a fost luat pe sus de politia judiciara si dus pentru audieri la Directia Nationala Anticoruptie. Motivul: magistratul Sterian Guli, din Urziceni, ar fi cumparat cu bani grei examenul pentru ocuparea functiei de prim-procuror al Parchetului Tribunalului Bucuresti, motiv pentru care a obtinut si cea mai mare nota.
El nu a apucat sa se bucure insa de victorie, pentru ca a fost invinuit de fraudarea examenului care s-a tinut in perioada 28 octombrie - 25 noiembrie. Potrivit unor surse judiciare, in aceeasi situatie s-ar gasi inca doi procurori care au candidat pentru sefia unor Parchete.
„Deocamdata, trei procurori sunt suspectati ca ar fi dat spaga pentru obtinerea subiectelor de examen inainte de sustinerea acestuia. Mai mult, ei s-ar fi bucurat atat de sprijinul unor membri ai Comisiei de examinare, dar si de cel al unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)”, au precizat surse judiciare.
Risca pana la cinci ani de inchisoare
Aseara, Sterian Guli era audiat in cel mai mare secret la sediul DNA. Potrivit legii, procurorii nu pot fi retinuti de colegii lor de la DNA fara avizul CSM. Reprezentantii acestei institutii au precizat la ora inchiderii editiei ca magistratii anticoruptie nu cerusera un astfel de aviz. Daca va fi gasit vinovat pentru dare de mita, magistratul risca pana la cinci ani de inchisoare.
Conducerea Institutului National al Magistraturii (INM) a cerut, aseara, CSM sa se intruneasca de urgenta in plen si sa analizeze acuzatiile de fraudare a concursului, formulate de DNA. Mai mult, INM a pus la dispozitia anchetatorilor si lucrarile scrise ale tutu