>> Biletele pentru finala Cupei DAVIS, care se desfăşoară în acest weekend la Portland, s-au vândut în 30 de minute. Memorial Coliseum, din oraşul american Portland, găzduieşte, de azi >> Biletele pentru finala Cupei DAVIS, care se desfăşoară în acest weekend la Portland, s-au vândut în 30 de minute.
Memorial Coliseum, din oraşul american Portland, găzduieşte, de azi până duminică, finala Cupa Davis la tenis masculin, protagonistele fiind SUA şi Rusia (în direct la Telesport).
Oaspeţii sunt deţinătorii trofeului, pe care l-au mai câştigat şi în 2002, în timp ce americanii deţin recordul de succese finale - 31. Pentru această întâlnire, gazdele au pus în vânzare 12.000 de bilete, acestea fiind epuizate în numai 30 de minute. "Cupa Davis este întotdeauna prioritară pentru mine. În fiecare an îmi propun să-mi ajut ţara să câştige trofeul. Sper ca de această dată să reuşim", a precizat Andy Roddick.
Ruşii, în schimb, sunt mai circumspecţi în ceea ce priveşte şansele de intra în posesia trofeului. "Americanii sunt favoriţi pentru că joacă acasă, pe o suprafaţă rapidă care le convine de minune. Dar asta nu înseamnă că nu vom încerca să ne impunem", a spus şi căpitanul Shamil Tarpishchev.