Mărturisirile uneia dintre cele mai reputate jurnaliste, la cei 33 de ani pe care ii implineşte astăzi. Floriana Jucan..."Aş lăsa totul pentru un apus de soare"
Mărturisirile uneia dintre cele mai reputate jurnaliste, la cei 33 de ani pe care ii implineşte astăzi. Floriana Jucan...
"Implinesc 33 de ani astăzi. Vărsta christică la care ar trebui să mă inalţ la cer, divin, pentru a mă salva, dar la care neputinţa-mi mă condamnă la o existenţă terestră comună. Ii mulţumesc divinităţii că mi-a dat inceputuri grele, tristeţi originare şi iniţiatoare in viaţă care m-au invăţat două lucruri: că sunt singură pe lume printre oameni şi că nu-L am decăt pe Dumnezeu.
Toate bucuriile, ca, de altfel, şi toate tristeţile, mi-au revelat o realitate menită să-mi sugrume micile mele accese de vanitate, sentiment pervers care-mi şopteşte linguşitor la ureche cum c-aş fi importantă, măcar pentru ochii care sărută aceste rănduri. Astăzi, la 33 de ani, deşi mi-am luat de la viaţă cu mult mai mult decăt era ea dispusă să-mi dea, ştiu, vorba socratiană, nu că nu ştiu nimic, ci că NU SUNT nimic. Un fir de praf, virgula-n enciclopedia universală, o siluetă invizibilă in univers, nu reprezint nimic pentru omenire şi nici pentru timpul pe care-l trăiesc. Sunt, precum ii scria Freud prinţesei Maria Bonaparte, «o insulă de suferinţă intr-un ocean de indiferenţă» iar tenebrele fiinţei mele ii ţin departe chiar şi pe cei mai curajoşi, făcăndu-mă unic cunoscător al străfundurilor mele.
Deşi mă-mbăt cu elixirul notorietăţii şi al corului de voci care-mi urlă din Inbox căt de importantă sunt şi cum le dau speranţe pentru ziua de măine, in adăncul sufletului meu ştiu că nu va pune nimeni magnolii pe mormăntul meu şi că memoria umană imi va şterge amintirea pentru a o inlocui cu chipuri vii.
Conştientizarea propriilor mele limite şi a infimului