Euroalegerile au reprezentat si ele un soi de megasondaj care a reusit, totusi, sa mai clarifice lucrurile si chiar sa prefigureze o simplificare a scenei politice. Despre alegerile pentru Parlamentul European si referendumul din 25 noiembrie s-au scris intre timp megabites bune de comentarii si analize, incercindu-se tot felul de interpretari mai mult sau mai putin partizane ale celor doua evenimente. Nu a fost, desigur, nici o surpriza faptul ca inamicii lui Basescu au pedalat in special pe "esecul" referendumului, minimalizindu-i rezultatul (totusi, 80% dintre cei care si-au facut datoria civica si s-au "deranjat" pentru referendum au votat pentru alegeri uninominale majoritare in doua tururi), ecuatie din care, evident, se obtine o maximalizare a pomenitului prim "esec" al lui Basescu, uitindu-se voit ca, de facto, este un esec pentru societatea romaneasca, de vreme ce din toate sondajele reiesea ca cetatenii tarii isi doresc intr-o majoritate covirsitoare votul uninominal, in mare, exact in proportia in care s-a votat si la referendum pentru uninominal. Dar aici incepe nebunia: care, ce fel de uninominal era vizat de cei care si-l doreau in sondaje? Daca ne luam dupa referendum (care a fost, practic, un mega-sondaj!), alegatorii prefera sistemul de vot propus de presedintele tarii si sustinut (macar declarativ) de PD, de PLD si de PSD. Daca nesocotim rezultatele referendumului - vezi Doamne ca nu s-au dus decit 26% din electorat sa voteze, adica sint pentru vot uninominal majoritar in doua tururi "doar" 80% din 26%!, lumea vrea uninominalul, dar nu prea stie ce fel de uninominal. Si aici, trebuie sa recunoastem, liberalii au facut o mutare smechera de tot, atunci cind Guvernul si-a asumat - imediat ce Basescu a fixat referendumul - raspunderea pentru legea care propune varianta ultracomplicata de alegeri uninominale partiale, adica cel mult o jumatate de reforma