Cele mai multe sondaje sustin ideea ca intre parinti si adolescenti exista un conflict puternic generat de mentalitatile diferite pe care le au. Noi sintem cei razvratiti, cei impotriva tuturor... Sintem cei care se afirma brutal si se impun, fara a tine cont de virsta pe care o au, in fata parintilor.
Ceea ce ma intriga pe mine ca adolescenta, este faptul ca adultii nu pot concepe ca nu mai sintem acei copii dornici de a-si cumpara o jucarie sau de a merge in parcul de distractii... Preferam la aceasta virsta sa inlocuim jucaria cu o carte sau, de cele mai multe ori, cu haine... Oare anturajul in care traim ne influenteaza sa luam decizii impotriva parintilor ? Eu cred ca nici un copil nu ar actiona impotriva celor ce i-au dat viata... Este doar un impuls de moment, o actiune inofensiva care ne aduce din ce in ce mai des in conflict cu parintii.
Dupa parerea mea, adolescentii incep sa gindeasca in mod mai apropiat de abstract si isi contureaza propriul sistem de valori. Noi vrem sa ne formam personalitatea si nu sa depindem de cuvintele parintilor pentru totdeauna. Sintem mereu constienti ca ei ne vor doar binele, insa mentalitatea lor este schimbata, un lucru normal. Noi vrem doar sa fim intelesi.
Poate ca este adevarat! Sintem rebeli, dar acest lucru este controlabil, nu vrem sa sarim peste limite, dar nici sa nu ne implicam, si apoi sa regretam ca a trecut virsta de care trebuia sa profitam la maximum. Parintii au tendinta de a se plinge de aspectele negative si problemele specifice adolescentei, dar este incredibil cit de multi factori pozitivi sint specifici acestei perioade. Dezvoltarea emotionala si cea a intelectului sint uluitoare, de aceea ar trebui sustinute si nu interzise.
Cred ca ar trebui sa ne simtim apropiati de parintii nostri ca atunci cind mergeam la plimbare si povesteam despre ce am facut la gradinita
