Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start în Campionatul Mondial din Hexagon

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 1 decembrie 2007 ·

Mâine se dă startul în cea de-a XVIII-a ediţie a campionatului Mondial de handbal feminin, în Hexagon. În fiecare ediţie se organizează câte o competiţie majoră în anii cu soţ, campionatele europene, iar în cei fără soţ campionatele mondiale.

În acest an s-au aniversat 50 de ani de la prima ediţiei a întrecerii supreme ce a avut loc în fosta Iugoslavie, între 13 şi 20 iulie 1957. S-a început cu nouă reprezentative şi s-a ajuns astăzi la 24 admise la turneul final, după ce s-a trecut prin filtrul meciurilor play-off sau în urmă cu ceva ani, în ediţiile cu grupa B.

48 de echipe au evoluat la turneele finale

De-a lungul celor 50 de ani, la turneele finale au participat, direct sau după calificări, un număr de 48 de echipe reprezentative, cele mai multe, bineînţeles, din Europa – 28, urmată de Africa cu şase, Asia şi America de Sud cu câte patru, America de Nord trei, America Centrală două şi Oceania una.

România este singura ţară care a participat la toate ediţiile organizate, având 18 prezenţe (inclusiv cea actuală). Este urmată de Germania (RFG) şi Ungaria, cu 17 prezenţe, Rusia şi Norvegia, cu câte 15 prezenţe, Danemarca, cu şase prezenţe, Polonia, Cehoslovacia (Cehia) şi Japonia, cu câte 13 prezenţe, Iugoslavia (Serbia), Austria şi Coreea de Sud, cu câte 12 prezenţe. Celelalte 36 de reprezentative au sub zece prezenţe la turneele finale

Cele 18 turnee finale (inclusiv cel actual) au fost organizate în 14 ţări, din care numai Coreea de Sud este în afara Europei. Trei ţări au organizat de câte două ori turneele finale: Iugoslavia în 1957 şi 1973, Germania (RFG) în 1965 şi 1997, precum şi Rusia în 1975 şi 2005. Două ţări, Ungaria şi Norvegia. Au organizat câte un turneu singure şi o jumătate în calitate de co-organizatoare

Trei dintre ţările organizatoare au reuşit să-şi adjudece trofeul, România în 1962, Norvegia în 1999, cân

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 8 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 5 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 4 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 3 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 8 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 9 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 5 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 5 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 9 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

12°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°