Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vladimir Putin, bis la putere

Publicat in Jurnalul, luni 3 decembrie 2007 ·

Ruşii şi-au ales Parlamentul, invingătorul, previzibil de altfel, al scrutinului de ieri fiind partidul preşedintelui ţării.

Ruşii şi-au ales Parlamentul, invingătorul, previzibil de altfel, al scrutinului de ieri fiind partidul preşedintelui ţării.

Partidul Rusia Unită, al preşedintelui ţării, favorit in scrutinul parlamentar de ieri, a fost de departe invingător. Potrivit primelor estimări parţiale, făcute de Comisia Electorală Centrală, după numărarea a 12% din voturile exprimate partidul lui Vladimir Putin obţinuse 62,3% din sufragii. Partidul Comunist, al lui Ghenadi Ziuganov, a trecut şi el pragul de 7%, obţinănd 11,5% din voturi. Peste 100 de milioane de cetăţeni ruşi au fost chemaţi ieri la vot, rata de participare fiind de 54,8%, in creştere cu 2,4 procente faţă de scrutinul din 2003. Şi in Romănia, pentru cetăţenii ruşi aflaţi pe teritoriul ţării noastre, Ambasada Rusiei din Bucureşti a deschis un centru de votare.

FRAUDE. O asemenea victorie ii va permite lui Putin să-şi perpetueze influenţa politică asupra succesorului său, care va fi ales la anul, in luna martie. El ar putea deveni prim-ministru sub viitorul preşedinte, despre care analiştii politici cred că va fi "un om de-al lui", in spatele căruia Putin va conduce in continuare ţara sau ar putea candida legal pentru al treilea mandat, dacă il va intrerupe pe actualul cu cel de deputat. Opoziţia şi ONG-rile ruse au denunţat fraude "grosolane" in desfăşurarea scrutinului, in special la urnele mobile de vot din provincie şi la impiedi-carea accesului observatorilor in secţiile de vot.

sanziana.stancu@jurnalul.ro

Ruşii şi-au ales Parlamentul, invingătorul, previzibil de altfel, al scrutinului de ieri fiind partidul preşedintelui ţării.

Ruşii şi-au ales Parlamentul, invingătorul, previzibil de altfel, al scrutinului de ieri fiind partidul preşedint

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 31 minute
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum o ora
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

Condiţiile de eliberare a paşaportului simplu temporar, revizuite! Legea, promulgată de președintele României (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 3 iunie 2024, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (PL-x 199/25.03.2024).

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

Veste bună pentru iubitorii Mării Negre! Continental Hotels oferă discount de 20% la rezervările directe prin campania #știupecineva

Ziua Constanta acum 43 minute
Continental Hotels anunță o reducere de 20% care va fi disponibilă pentru serviciile de cazare în toate hotelurile Continental Hotels din țară, inclusiv în Constanța. Cel mai mare lanț hotelier românesc vine cu prețuri competitive la rezervările dir

Ciolacu, după bătaia între susținătorii PSD și PNL la Belciugatele: E cea mai liniştită campanie electorală de până acum în România

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că actuala campanie electorală pentru alegerilor locale și cele europarlamentare este „cea mai liniștită” de până acum în România. Marcel CiolacuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea El a fost întrebat, la se

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 3 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°