Adevarul sustine ca relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti au devenit tot mai tensionate în ultima perioadă pe fondul acuzaţiilor autorităţilor de la Chişinău potrivit carora România ar ameninţa statalitatea moldovenească. Şeful statului moldovean, Vladimir Voronin, a declarat că Republica Moldova cauta noi metode şi argumente pentru a rezolva aceasta problema si nu exclude posibilitatea discutarii lor la nivelul Uniunii Europene.
In acest sens, liderii de la Chişinău caută aliaţi în rândul unor politicieni din statele membre UE. Unul dintre aceştia este un oficial din Ministerul lituanian de Externe, Zygimatas Pavilionis, care a declarat că România ar trebui să se grăbească să încheie Tratatul de bază şi Tratatul de frontieră cu R. Moldova.
In plus, Voronin, a ameninţat că, daca Biserica Ortodoxă Română nu renunţă la reactivarea celor trei eparhii româneşti pe teritoriul Republicii Moldova, Chişinăul va contesta decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului, care obliga autorităţile moldovene să legalizeze Mitropolia Basarabiei, dependentă canonic de Patriarhia Română. Nerecunoaşterea unei decizii a instanţei internaţionale de la Strasbourg ar putea avea consecinţe grave pentru Republica Moldova, care ar putea merge până la excluderea ei din Consiliul Europei.
De asemenea, Adevarul mentioneaza decizia TVR de a contesta retragerea licenţei de emisie în Republica Moldova la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Chişinău şi solicită daune materiale şi morale în valoare de 500.000 de euro. Vlad Turcanu, preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului de la Chişinău, consideră că retragerea licenţei TVR 1 de a emite în Republica Moldova a fost un abuz al fostei conduceri a CCA. Adevarul sustine ca relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti au devenit tot mai tensionate în ultima perioadă pe fondul acuzaţiilor aut