Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbaterea statutului ofiterilor de informatii, amanata

Publicat in Ziare.com, luni 3 decembrie 2007 ·

Proiectul de lege privind statutul ofiterilor de informatii a fost amanat din nou la comisiile reunite juridica si de aparare, din lipsa cvorumului, lucru ce l-a determinat pe deputatul PRM Marcu Tudor sa ceara discutarea acestui proiect de lege separat in cele doua comisii, informeaza NewsIn.

Unii deputati din comisia juridica si de aparare, precum liberalul Ioan Timis si social-democratul Eugen Bejinariu, au sustinut propunerea lui Marcu Tudor, in timp ce democratul Daniel Buda a exprimat opinia ca acest lucru a mai fost incercat si in problema statutului minoritatilor si nu a mers.

La randul sau, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, membru al comisiei de aparare, a sugerat ca decizia de a se discuta separat, in cele doua comisii, statutul ofiterilor de informatii, nu ar aduce nimic nou intrucat problema o constituie absenta unor deputati de la lucrarile comisiilor, absente care ar putea continua, indiferent daca este vorba de sedinta reunita a comisiilor juridica si de aparare sau de sedinte diferite ale comisiilor mentionate.

Atat comisia de aparare cat si comisia juridica au hotarat sa ia in discutie separat, in birourile lor, propunerea deputatului PRM Marcu Tudor, urmand ca ulterior sa-si comunice reciproc decizia. De altfel, Tudor i-a criticat pe colegii care nu vin la lucrarile comisiilor afirmand ca acestia, in loc sa participe la sedinte, merg in teritoriu "si asa castiga alegerile".

Ultima sedinta comuna a celor doua comisii la care a existat cvorum si la care s-a si lucrat a fost in urma cu aproape doua luni, pe data de 23 octombrie.

Statutul ofiterului de informatii a fost adoptat de Senat, dupa ce textul PNL a fost amendat in mod consistent. Proiectul face parte din pachetul de legi privind securitatea nationala, pachet ce a facut obiectul unor dispute de-a lungul actualie legisla

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins

News.ro acum 36 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 2 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum o ora
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 4 milioane de euro, oprite în Portul Constanța

Wall-Street.ro acum 44 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanţa, 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri susceptibile a aduce

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°