Impulsul pe care imnul national il contine s-ar putea sa nu fie deloc magulitor. El stipuleaza faptul ca, de felul sau, romanul este cam adormit, de nu chiar prea putin destept(at) si ca "acum ori niciodata" trebuie sa schimbe ceva. Am avut precauta inspiratie sa nu deschid televizorul pe 1 Decembrie, de ziua nationala. Asta pentru ca stiam deja ce urmeaza: defilari pe sub arcul de triumf, discursuri ale politicienilor, ore intregi de discutii la diferitele posturi TV, dintre care cea mai agasanta mi s-a parut mereu aceea falos-filosofica intretinuta de Mihai Tatulici, reportaje care sa ne aminteasca de Romania eterna, cu mestesugarii ei, cu traditiile ei vestimentare, culinare, cu laptele ei ecologic etc. Pe scurt, in astfel de zile festive ni se prezinta imaginea unei Romanii care nu are nimic de a face cu aceea reala, de zi cu zi. Am raspuns, in schimb, invitatiei unor prieteni (Lucian Dan Teodorovici si Florin Lazarescu) de a participa la emisiunea lor de la Radio Iasi FM si de a-mi da cu parerea, in calitate de critic literar, despre imnul national. Cu totii uitam ca Un rasunet al lui Andrei Muresanu este, totusi, o poezie. E drept, una impusa, prin decret, ca fiind cea mai reprezentativa. Nu am sa reiau aici ce am apucat sa indrug la radio, dar am sa ma opresc asupra unor aspecte ale textului care nu sint convins ca ne magulesc intr-atita incit sa ne umflam cocoseste pieptul si sa suspinam subit de dragul bietei tarisoare. Pe site-ul presedintiei, de unde mi-am procurat, pe moment, textul, este postat, vezi Doamne, si un comentariu avizat, oficial, de vreme ce apare acolo. Cum el da tonul (sau repeta, dupa caz) cunoscutele derapaje retorice, care confunda patriotismul cu secretiile verbale si abilitatile demagogice, am sa citez "teza", pentru a avea ce combate: "Invocatia destinului national este culmea cea mai inalta pe care un popor o poate atinge in zborul s