Primele două jocuri Soldier of Fortune (SOF) au fost shootere populare la vremea lor, îmbinând o campanie single-player distractivă şi jocul în reţea cu conceptul de a juca drept mercenar. După Soldier of Fortune II din 2002, Double Helix, SOF a cam dispărut de pe scenă. Şi ar fi fost o idee bună să rămână „dispărut în misiune“, deoarece ediţia prin care a fost reînviat, intitulată Payback, cuprinde tot ce „nu trebuia să se facă“ din ultimul deceniu. SOF: Payback este unul dintre cele mai frustrante jocuri de gen shooter ale anului, se arată pe www.gamespot.com. La prima vedere, Payback arată foarte drăguţ. Efectele vizuale nu sunt chiar ultimul răcnet în materie, însă au calitate. Ca jucător, nu mai eşti în pielea personajului John Mullins, eroul din primele două serii, ci în pielea altui mercenar prins într-o poveste prost spusă şi plină de clişee despre un terorist de talie mondială, care este atât de isteţ, încât îşi „ştampilează“ toţi subalternii cu acelaşi tatuaj. Astfel că e de mirare că sunt aşa greu de găsit.

A rămas repetent Totul se duce de râpă repede, deoarece Payback nu dovedeşte decât că este un joc plin de greşeli. Poate cea mai stresantă dintre acestea este că îi lipseşte posibilitatea de a-ţi salva progresele atunci când vrei. Dacă personajul tău moare până să ajungi la checkpoint... ghinion! O iei de la capăt. Nu ar fi o problemă deosebită dacă momentele în care poţi să salvezi ar fi frecvente, numai că nu sunt. Astfel că o foarte mare parte din cele şase-opt ore petrecute în faţa calculatorului pentru a duce jocul la capăt nu înseamnă altceva decât să încerci şi să reîncerci să treci de multele secţiuni ale sale. Inteligenţa artificială aproape lipseşte. Constă, de fapt, în două acţiuni: inamicul ori va alerga către tine, ori va deschide focul asupra ta. Lipseşte orice urmă de comportament dinamic în modul în care AI-ul reacţionează. În ceea