Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hormonii controlează pofta de mâncare

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 4 decembrie 2007 ·

În lipsa unei substanţe cum este leptina, oamenii simt nevoia să mănânce mult. Sursa: Foto: Hepta

Leptina, hormonul care controlează senzaţia de foame, este responsabil şi pentru pofta de mâncare exagerată, arată un studiu al cercetătorilor britanici, publicat de „Forbes“. Descoperirea ar putea ajuta la realizarea unor tratamente mult mai eficiente împotriva obezităţii, apreciază cercetătorii.

„Unii oameni au tendinţa să mănânce mult pentru că iubesc mâncarea, iar această dorinţă de a mânca exagerat este influenţată de hormoni specifici şi de anumite substanţe din creier“, explică Paul C. Fletcher, de la Departamentul de Psihiatrie al Universităţii Cambridge, Addenbrooke’s Hospital.

Declanşeazăsenzaţia de saţietate

Leptina este produsă de celulele grase şi circulă prin sânge până ajunge la creier, unde reduce senzaţia de foame şi aduce senzaţia de saţietate. Medicul Paul C. Fletcher şi echipa sa au studiat, printre altele, două persoane cu boli genetice rare, al căror organism nu producea leptină. Aceste persoane, povestesc cercetătorii, se hrăneau cu cantităţi uriaşe de mâncare, chiar şi cu acele produse care nu le plăceau în mod special, şi erau, evident, obeze. După ce au fost tratate cu leptină, au mâncat mai puţin şi au slăbit.

Tratamente pentru obezitate

Cercetătorii au studiat şi modul în care cele două persoane alegeau mâncarea şi au observat că era stimulată o parte a creierului numită regiune striatală. Mai exact, este vorba despre regiunea nucleului accumben, responsabilă cu „scanarea“ alimentelor de care erau atraşi pacienţii incluşi în studiu.

După ce au primit leptină, regiunea respectivă a funcţionat la capacitate scăzută, iar creierul a răspuns altfel, regiunea striatală fiind activată mai mult de alimentele pe care pacienţii le agreau. În plus, cele două perso

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Statele UE sunt obligate să aplice mandatul de arestare emis de CPI împotriva premierului Netanyahu, spune Josep Borrell

Adevarul acum o ora
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 3 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°