Sapore di mare, asta scrie pe pancarta de la intrare, adică aromă de mare. Acest restaurant vrea să aducă în Bănie aromele Mediteranei şi chiar reuşeşte, în general.
De la intrare, totul încearcă să evoce marea: colaci de salvare, juvelnice, feţe de masă cu peşti, iar meniul abundă în preparate cu origine marină.
Am încercat la restaurantul Lino pizza casei, cu ciuperci şi somon. Am fost uimit de rapiditatea servirii, care a bătut toate recordurile de la restaurantele craiovene. Nu a durat mai mult de zece minute, iar rezultatul a fost mulţumitor: blat subţire, copt dar fraged, somonul oricum nu are nevoie de un timp prea mare de pregătire, ciupercile, la fel...
Dar aici s-a terminat tot ce a fost plăcut în acest local! De la început am remarcat lipsa unei oliviere pe masă, care nici nu a apărut până la plecare. A urmat tentativa plină de intenţii bune a unei chelneriţe drăguţe de a mă servi doar prin partea mea dreaptă, dar încercând să treacă numai prin spatele meu, deşi nu avea suficient loc. Deoarece era sfătuită în permanenţă de alt chelner, cred că era în perioada de probă sau în practică... Ocupată fiind cu alţi clienţi, la terminarea pizzei am apelat la „dom’ profesor“, rugându-l să îmi aducă un espresso. Unul scurt... ca şi memoria respectivului. Sau aş putea să-i spun selectivă, pentru că a uitat doar parţial de comanda mea. Adică a uitat să o aducă, dar nu a uitat să o treacă pe nota de plată. Îi explic diferenţa dintre ce scrie acolo şi ce a adus la masă. Senin, mă întreabă dacă să îmi mai aducă sau nu cafeaua. Îi las banii şi plec. Păcat de bucătărie! Chiar dacă o amică, fan înrăit al localului, a încercat să-mi spună că a fost o întâmplare, nu m-a convins. Cred că o să spun pas şi la invitaţia din primele pagini ale meniului, care oferea în noaptea trecerii dintre ani multe surprize celor prezenţi. Grazie, no.
Restaurant
