Nicolas Sarkozy a decis să depăşească anumite episoade mai puţin „onorabile” din istoria Franţei. În vizită în Algeria, liderul de la Elysée a declarat audienţei că sistemul colonial francez în această ţară a fost „profund injust şi contrar celor trei valori pe care se bazează Republica: libertate, egalitate, fraternitate”.
Şi algerienii şi francezii prezenţi la forumul din Algeria, unde Sarkozy se află în vizită de stat, l-au ascultat spunând că „pentru a construi un viitor mai bun, trebuie să privim în faţă trecutul”, relatează Le Monde. Şeful statului francez nu a mers însă atât de departe încât să vorbească de „crime” comise de francezi în Algeria sau chiar de „crime împotriva umanităţii”, aşa cum solicitau unii înalţi oficiali algerieni.
Nicolas Sarkozy a promis, în schimb, că „va onora toate victimele Războiului de Independenţă (n.r. al Algeriei)”. (Cei mai mulţi dintre istorici consideră că francezii sunt responsabili de moartea a peste 1,5 milioane de algerieni). „Declaraţiile reprezintă un progres (n.r. în poziţia Franţei), dar nu sunt suficiente”, a apreciat imediat ministrul algerian de Interne.
Momentul ales de Sarkozy pentru aceste declaraţii nu este deloc unul întâmplător. Antipatia oficialilor din fosta colonie franceză faţă de Nicolas Sarkozy a tot crescut în ultima vreme, culminând cu declaraţia ministrului algerian pentru foştii combatanţi. Acesta a declarat că „atâta vreme cât Franţa nu va recunoaşte crimele comise în Algeria, nu putem lua în calcul nici împăcarea, nici normalizarea totală a relaţiilor cu statul francez”. (E.F.)
Nicolas Sarkozy a decis să depăşească anumite episoade mai puţin „onorabile” din istoria Franţei. În vizită în Algeria, liderul de la Elysée a declarat audienţei că sistemul colonial francez în această ţară a fost „profund injust şi contrar celor trei valori pe care se bazează Republica: libertate,