Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tariceanu se intalneste, la Londra, cu Gordon Brown

Publicat in Ziare.com, miercuri 5 decembrie 2007 ·

Primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu va efectua, miercuri, o vizita de lucru la Londra, in cadrul careia se va intalni cu omologul sau britanic, Gordon Brown.

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis Ziare.com, in cadrul discutiilor vor fi abordate teme aflate pe agenda bilaterala, in special pentru intensificarea cooperarii in plan economic, precum si teme actuale europene, in pregatirea participarii la Consiliul European din aceasta luna. Cei doi premieri vor evoca evolutii din regiunea sud-est europeana, precum si aspecte ale cooperarii strategice in cadrul misiunilor la care Romania si Marea Britanie participa in alte zone.

De asemenea, Primul-ministru roman se va intalni cu oameni de afaceri britanici interesati de extinderea activitatii investitionale in Romania, in cadrul unui dejun de lucru organizat de Camera de Comert Romano-britanica si Ambasada Romaniei la Londra.

Primul-ministru va avea o intalnire si cu reprezentanti ai comunitatii romanilor care traiesc in Marea Britanie, precum si o intalnire cu membri ai Parlamentului britanic.

Guvernul de la Londra a anuntat, la sfarsitul lunii octombrie, ca va extinde, cel putin pana la sfarsitul anului 2008, restrictiile impuse cetatenilor romani si bulgari care vor sa munceasca in aceasta tara.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a pledat, atunci, intr-o discutie cu presedintele Parlamentului german, pentru eliminarea restrictiilor la angajarea muncitorilor romani in statele membre UE, aratand ca mentinerea unor astfel de interdictii incurajeaza munca la negru.

Marea Britanie a restrictionat accesul muncitorilor din Romania si Bulgaria inca de la aderarea celor doua tari la Uniunea Europeana, in ianuarie, ceea ce a reprezentat o schimbare a politicii "usilor deschise" adoptate de autoritatile britanice fata de alti est-europeni. Londra re

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 2 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 6 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 7 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 9 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 4 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Pescari morți după ce au băut din sticle găsite în mare, crezând că e alcool

Ziare.com acum 2 ore
Patru pescari din Sri Lanka au murit, iar alţi doi sunt în stare critică după ce au consumat un lichid necunoscut din sticle pe care le-au găsit în timp ce se aflau pe mare, potrivit presei locale, informează BBC. Persoanele respective se aflau într

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 6 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 4 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

Canada: Condamnare la trei ani de închisoare pentru o mamă care a pretins în mod fraudulos că fiicele sale erau inuite

News.ro acum 6 ore
O femeie din Canada, Karima Manji, a primit în mod fraudulos echivalentul a 100 000 de euro reprezentând beneficii pentru inuiţi, relatează Le Figaro. Femeia a fost condamnată în această săptămână, după ce a pledat vinovată pentru fraudă în februari

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Vremea

București
acum

24°
dum.

22°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

23°
dum.

21°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°