Fisa de evaluare a directorilor unitatilor de invatamant va cuprinde mai multe elemente, pentru care acestia vor putea lua salarii mai mari. Astfel, directorii vor fi punctati de catre conducerea Inspectoratului Scolar dupa realizari ca organizarea unor programe pentru combaterea violentei in scoli, procentele de integrare ale copiilor cu nevoi speciale sau organizarea de activitati educative cum ar fi zilele scolii sau cele nationale.
"Anul acesta, pe langa directorul plin, va fi evaluat si directorul adjunct. Fisa de evaluare va fi validata de catre acesta, dupa care va trece si pe la Inspectorat", a declarat Camelia Gavrila, inspector scolar general in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi. Evaluarea directorilor unitatilor scolare va mai include contributia acestora la relatia cu autoritatile locale, elementele ce tin de perfectionare sau initierea unor proiecte legate de inceperea in scoala a unor cursuri de calculatoare.
Fisa de evaluare a directorilor unitatilor de invatamant va cuprinde mai multe elemente, pentru care acestia vor putea lua salarii mai mari. Astfel, directorii vor fi punctati de catre conducerea Inspectoratului Scolar dupa realizari ca organizarea unor programe pentru combaterea violentei in scoli, procentele de integrare ale copiilor cu nevoi speciale sau organizarea de activitati educative cum ar fi zilele scolii sau cele nationale.
"Anul acesta, pe langa directorul plin, va fi evaluat si directorul adjunct. Fisa de evaluare va fi validata de catre acesta, dupa care va trece si pe la Inspectorat", a declarat Camelia Gavrila, inspector scolar general in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi. Evaluarea directorilor unitatilor scolare va mai include contributia acestora la relatia cu autoritatile locale, elementele ce tin de perfectionare sau initierea unor proiec