Piatra de incercare, recuperarea lui Benjamin Fondane in cultura romana este, inainte de toate, revansa Verbului si a Sensului. Caci ea trimite la un topos-geopolis, la rupturi, fragmentari, dar si regasiri, (re)impliniri: a alege cuvintul la sursa si a reface itinerarul unei voci, care sa nu fie nici pathos, nici calatoria destinsa printre manuscrise si circumstante.
Litera textelor lui Fondane apartine ordinii evenimentelor: este deopotriva asumarea unei istorii, salt cu ochii deschisi in abis; „fals tratat“, dar si intilniri cu poeticul, in care intra lasind parca deoparte aparatul traditional al fictiunii, pentru a nu se concentra decit pe principiul articularii dintre limbaj si ceea ce acesta numeste.
Estetica lui este experienta umana: obsesie, perceptie a unghiului mort al rostirii, premonitie a disparitiei, a pierderii, a gindului fara glas: „Doar murmurul unei constiinte/ pragul rostirii./ Inaintez si simt ca-mi suna-n palme/ povara lumii.“ (Ulysse) .
La Fondane, indoiala submineaza de fiecare data harul, ca si cind orice incantatie ar trebui sa fie invalidata in numele unei luciditati superioare. Puterea cuvintului, desigur, insa doar pe fondul unei renuntari la fiat lux. De altminteri, insasi traiectoria lui Fondane este, deopotriva, aventura intelectuala si spirituala.
Adevaratii poeti nu sint doar cei care (re)prezinta realul ori vocatia lor proprie de a-l numi, ci mai cu seama cei care isi dezvaluie – cu sufletul in palma, ar spune Baudelaire, le cœur mis à nu, in nuditatea (i.e. sinceritatea) expresiei – insasi traiectoria vietii. Opera lui Benjamin Fondane este o trecere-revenire perpetua intre eul care se rosteste pe sine fara a se autodesemna si un tu caruia i se adreseaza direct. O articulatie ce pune in miscare toate resursele poemului si ale filozofiei deopotriva. Exercitiu de revelatie. Pe ruinele Turnulu
