Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfantul Nicolae, darul si jordia pentru copii

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 6 decembrie 2007 ·

Sfantul Nicolae darul si jordia pentru copii Crestinii il sarbatoresc astazi pe Sfantul Nicolae, un sfant indragit de cei mici pentru ca este cel care aduce daruri dar care este, totodata, si temut, pentru ca jordia sau "Sfantul de sub grinda", cum i se mai spune prin partile Bucovinei, ii pedepseste pe cei care nu au fost cuminti. Dincolo de semnificatiile laice ale sarbatorii Sfantului Nicolae, destul de bine pastrate in mentalitatea oamenilor obisnuiti, acesta este unul dintre sfintii caruia biserica, indeosebi cea ortodoxa, i-a inchinat un cult aparte. Nascut in provincia Mira, o provincie din sud-vestul Asiei Mici, acum Kocademre, din Turcia, prin anul 280 d.H., Sfantul Nicolae a ajuns patronul spiritual al multor orase est-europene dar si vest-europene. Moastele sale au fost furate din Mira prin anii 1.000 si duse in Italia, la Bari. De aici, cultul sau a fost raspandit in intreaga Europa. Chiar daca sunt putine date despre Sfantul Nicolae, din unele izvoare este cunoscut faptul ca acesta era copilul unei famili destul de bogate care, de mic, a avut o inclinatie deosebita catre cele sfinte.

Se pare ca Nicolae isi da averea saracilor si porneste intr-o lunga calatorie initiatica, zabovind mai mult timp si in pustie. Intors in Mira, este ales episcop. Desi nu a acceptat de prima data, a primit misiunea de episcop, intelegand ca asa a fost vrerea lui Dumnezeu. Plin de dragoste, atasat de oameni, episcopul Nicolae nu a intarziat sa fie mai mult decat atasat de viata crestinilor pastoriti de el. Pe langa povetele spirituale, Nicolae a ajutat foarte mult pe credinciosi si din punct de vedere material. Totodata, de numele sfantului este legata savarsirea mai multor minuni. Sfantul Nicolae (nume care in greceste, NIKE, inseamna victorie) a inviat trei copilasi, a ajutat o familie sa isi poata casatori fetele, oferindu-le, pe ascuns, daruri. Se pare

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina, în Grupa E la EURO 2024. Echipele de start pentru debutul la turneul final

Mediafax acum 48 minute
FRF anunţă echipa de start a României la debutul la turneul final Euro2024. Meciul începe la ora 16.00.

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum 44 minute
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 4 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 2 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum 2 ore
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum 48 minute
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 6 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

15°/28°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°