Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul Bologna si satul romanesc (I)

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 6 decembrie 2007 ·

Universitatea a devenit mai deschisa, supla, mai apropiata de noua realitate sociala, avind criterii de referinta comune in toate tarile europene. S-a globalizat. Toate premisele sint bune. Atunci de ce strigate disperate "Salvati Universitatea", de unde scepticismul? Un barometru al opiniilor pe care le impartasesc studentii despre viata si munca lor, realizat recent la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi, ne dezvaluie o evolutie ingrijoratoare: numai 19,40% dintre studenti provin din mediul rural. Unul din cinci! In timp ce in lumea satului traieste inca o jumatate din populatia Romaniei. Rezultatele acestui sondaj au fost prezentate in Senatul universitatii. Si atunci, rectorului Dumitru Oprea i-a venit inspiratia sa intrebe membrii Senatului: citi dintre dvs. veniti din mediul rural? Ei bine, mai mult de jumatate dintre alesii universitatii au pornit la drum din sate. Lumea aceasta a oferit tarii, in toate timpurile, o buna parte din intelighentia, fortele motrice care au construit sau schimbat societatea. Prin anii '30 - imi povestea cu mindrie mama mea - in satul nostru Mindresti, de pe valea Jijiei, de fapt un catun cu mai putin de o suta de case, erau tot timpul zece sau doisprezece elevi de liceu. Pe atunci, liceul era scoala cea mai inalta la care aspirau cei din sat, era o scoala de elita, selectia era puternica. Si nu toti terminau. Nu existau burse, parintii isi instalau copiii la gazde la Botosani si le duceau produse. Dar satul era bine asezat, oamenii faceau fata acestei poveri, voiau sa-si invete odraslele. Cind eram, la rindul meu, in liceu, prin anii '50, cei mai buni elevi din clasa, la "Laurian", la Botosani, proveneau tot din lumea satului. E drept, eram multi din familii de invatatori, dar invatatorii si-au asumat totdeauna o identitate rurala. Iar atunci cind am devenit candidat pentru facultate, satul inca mai era o pepiniera puternica. Selec

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum o ora
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 45 minute
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 22 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 4 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 5 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 4 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°