Imi aduc aminte cu ce mirare am primit declaratia unui prieten, poet, care ar fi dorit sa gaseasca un critic al generatiei '70. Mie mi se paruse pana atunci, intr-o traditie aparenta, ca un critic nu are de ce se dedica unui grup, fie el si o generatie, ca un critic are de judecat lucrarile tuturor celor care i se par demni de osteneala sa, indiferent cand s-au nascut si din ce curent literar fac parte.
Recunosc, aceasta e parerea unui om din afara vietii literare. Insiderii insa sunt mai cinici si, poate, mai exacti. Si cine stie daca nu au dreptate, daca, asa cum puterea de a-si depasi epoca a unui artist este limitata, si aceea de a intelege timpurile literare, tot mai schimbatoare ale literaturii nu e la fel.
Imi amintesc, apoi, cum, enumerandu-i pe cei care i s-ar fi parut potriviti in rolul de critic al generatiei noastre, cea ironica, spunea el, Ion Draganoiu a ajuns la Laurentiu Ulici, regretand ca nu da semne a deveni asa ceva. Intr-adevar, Laurentiu Ulici s-a apucat sa scrie despre debutantii in literatura, dupa ce asa-zisii, conform clasamentelor sale, saptezecisti trecusera deja pe la a doua carte.
Rubrica lui Ulici, Prima verba, din Romania literara a anilor '70-'80, era celebra in epoca, precum celebru a fost, nu mult timp insa, gestul sau de la asa-zisul "Colocviu de poezie" de la Iasi, din 1978, de a-si ceda timpul vorbirii mai multor poeti optzecisti, printre care sigur erau, daca nu ma insel, si corifeii Mircea Cartarescu, Florin Iaru, Mariana Marin. Spuneam ca n-a fost celebru mult timp acest gest, reprobat de batranele deste ale poeziei acelui moment. Intr-adevar, nu am mai auzit pomenit niciodata, dupa aceea, gestul lui Ulici, pentru ca...
Prima verba a devenit apoi o carte in mai multe volume. Ulici avea pasiunea lucrarilor mari, ample, cum este acea antologie a poeziei romane de la inceputuri si pana in prezentul a
