Adjectivele minim şi minimal au fost preluate din franceză, ca împrumuturi moderne în care oamenii de cultură percepeau cu uşurinţă etimonul latin (fr. minime provine direct din lat. minimus, iar minimal e un derivat de la aceeaşi bază). În DEX, cele două cuvinte apar ca sinonime; de fapt, ele s-au specializat în uz pentru anumite sintagme - salariu minim, dar preţ minimal - şi tind astfel spre o diferenţiere greu de descris (pentru că sunt rareori substituibile în acelaşi context). Adjectivul minimalist, în schimb, lipseşte cu desăvîrşire din DEX; a fost totuşi înregistrat - alături de minimalism - de Noul Dicţionar Universal (2006), ca termen din sfera culturală, artistică şi politică, avînd unele extinderi în uzul curent. Dicţionarele generale din alte limbi includ demult termenii din această serie (minimalist, minimalism în Concise Oxford Dictionary, minimalista, minimalismo, minimalistico în Zingarelli etc.). Pornind de la curentul artei minimale sau a minimalismului (afirmat în anii '60 şi ai cărui adepţi sînt minimaliştii) - termenul se foloseşte, prin analogie, pentru tot ce renunţă la ornamental, preferă simplitatea, mijloacele reduse etc. Termenul este extrem de mult folosit astăzi, în domenii diverse: arte plastice, arte decorative, cinematografie, literatură: "design minimalist la comandă - tendinţe în amenajarea interioară" (misiuneacasa.ro); "amenajare în stil minimalist" (121.ro); "Literatura minimalistă - Votaţi literatura tânără!" (atelier.liternet.ro); "Un stil minimalist, cu camera fixă, un umor coroziv, dialoguri savuroase" (Dilema veche, 12.01. 2007). Cu accepţii precise circulă termenii în domenii de specialitate (de exemplu în politică sau în sintaxă). Un sens special s-a dezvoltat şi în muzică, pentru a desemna un stil muzical anume, caracterizat printre altele prin repetitivitate.
În evoluţia adjectivului şi a substantivului minimalist