Demisia lui Tudor Chiuariu nu rezolva nimic. In orice caz, nu aduce nimic bun cetatenilor, comandamentul la care ar trebui sa se raporteze Justitia unei tari.

Premisele construirii unei puteri judecatoresti stabile, independente si credibile erau departe de aspiratii inca din momentul cand Calin Popescu Tariceanu a decis sa introduca in ecuatia guvernamanetala un tinerel pedant, care parea ca-si deseneaza dimineata barba cu creionul dermatograf, pentru a si-o da jos seara, cu lapte demachiant. Justitia nu are nici o legatura cu Tom si Jerry.

Chiuariu avea sa devina partener de dialog al partidelor, pe care trebuia sa le convinga de rationamentul demersurilor sale legislative, al mecanismului complicat din Justitie, in frunte cu un Consiliu Superior al Magistraturii susceptibil de-a avea propria agenda, construita in jurul unor privilegii, al organismelor internationale care stau cu lupa pe noi.

Nu putea, la nici 30 de ani, sa convinga butoiul cu pulbere ca are forta sa gestioneze un domeniu instabil si vicios, iar daca si-ar fi pastrat demnitatea de-a fi mai presus de orice banuiala, poate, cu poticneli si balbaieli, ar fi devenit un personaj de anduranta. Daca s-ar fi limitat la greselile iscate din nepricepere se mai putea face ceva, corectiile puteau surveni cu ajutorul celor cu reala expertiza in materie. Dar Chiuariu s-a grabit sa devina instrumentul propriului partid. Si nu poti face asa ceva in vazul oamenilor de rand, care nu au la indemana un Bruce Willis.

Daca demisia ar fi fost rezultatul constientizarii erorilor sale modificarile la Codul de procedura penala, care-i dezaboneaza pe coruptii de anvergura de la plata facturii, si ordonanta de urgenta care desfiinteaza Comisia speciala de la Cotroceni, act normativ ce-l privea direct, de vreme ce era subiectul investigatiei acestui organism - , poate ca aveam bu