VETERANA. La 36 de ani, Luminita ilustreaza perfect proverbul "cine n-are batrani sa-si cumpere" Tare. Cel mai bun portar de handbal al lumii poarta incaltari cu doua numere mai mari decat cele ale sotului sau
George Parvan
(Dijon)
Luminita Hutupan-Dinu, decan de varsta al lotului nostru, 36 de ani, e handbalista care ne scoate din necaz exact cand e nevoie, ca si Valeria Bese, cea mai constanta jucatoare, pana acum, la Campionatul Mondial. Asa a fost, la inceput, cu Polonia, apoi contra Coreei, cand a tras fermoarul peste poarta echipei noastre, aratandu-le, elegant, adversarelor ca nu e loc de gol. "As vrea titlul mondial si cel putin o medalie la Jocurile Olimpice de la Beijing", a spus, simplu si direct, cea care face minuni in poarta Romaniei. Pareaza minge dupa minge si ofera pase de gol, simplificand contraatacurile la maximum de eficienta. Originara din Neamt, Luminita poarta pantofi numarul 43, spre deosebire de sotul sau, Stefan Dinu, care e mai "mic" cu doua numere la incaltari.
Strategie
Romania s-a plimbat pana acum la acest Campionat Mondial feminin de handbal ca gasca prin apa. Am putea spune ca "tricolorele" au plutit ca niste gratioase lebede, dand cate putin din aripi doar cand a fost necesar. Practic, "mondialul" a inceput pentru reprezentativa Romaniei in meciul cu Ungaria, cea dintai "echipa grea" intalnita de fetele noastre. In functie de rezultatele din cealalta grupa principala, 1, romancele isi pot alege adversarul in partida de maine, contra Germaniei. Norvegia, Rusia, Franta si surprinzatoarea Angola sunt cele care vor veni la "imperechere" cu Romania, Germania, Ungaria si Coreea, dupa sistemul "1 cu 4" si "2 cu 3". In semifinale, Romania ar putea intalni Rusia (campioana lumii) ori Franta (reprezentanta tarii gazda), evitand Norvegia, care pare echipa cea mai in forma.
VETERANA. La 36 de ani,