Kosovo si-ar putea declara independenta mult mai devreme de luna mai, in contextul in care liderii din Kosovo vor incepe imediat discutiile cu sustinatorii lor din Occident legate de pasii pentru declararea independentei si despre recunoasterea internationala. Pe de alta parte, o independenta a Kosovo ar putea provoca o reactie in lant in Balcani, a apreciat ministrul rus de externe, relateaza AFP.
In timp ce purtatorul de cuvant al "echipei unitatii" pentru Kosovo in negocierile cu Serbia, Skender Hyseni, a declarat ca acest lucru se va intampla "mult mai devreme de luna mai", Sergey Lavrov a avertizat ca "o recunoastere unilaterala a independentei provinciei Kosovo va avea consecinte serioase".
Autoritatile kosovare albaneze au spus ca isi vor proclama unilateral independenta, dar ca vor face acest lucru in coordonare cu americanii si cu europenii. "Sunt convins ca o reactie in lant va urma in Balcani si in alte regiuni ale lumii", a spus, pe de alta parte, Lavrov, adaugand ca "cei care intretin asemenea proiecte trebuie sa examineze cu multa atentie consecintele acestora".
Mai multi responsabili europeni care s-au intalnit luni la Bruxelles au spus ca tarile UE sunt pe cale sa depaseasca divergentele, apropiindu-se de o pozitie comuna, doar Ciprul ramanand reticent. Cipru se teme ca o recunoastere a declaratiei de independenta unilaterala a provinciei ar putea fi folosita ca precedent de Republica turca a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscuta doar de Ankara.
Vineri, mediatorii internationali pentru Kosovo (troica Statele Unite, Rusia, UE) au depus raportul lor la Natiunile Unite, in care se mentioneaza un constant dezacord intre cele doua parti cu privire la viitorul provinciei, dupa patru luni de negocieri.
Kosovo si-ar putea declara independenta mult mai devreme de luna mai, in contextul in care li