DNA a dispus trimiterea in judecata a 21 de vamesi din Otopeni, acuzati de savarsirea a 8.121 de fapte de coruptie intr-un an, prejudiciul total fiind de 81.470 de lei.
Intr-un comunicat al Directiei Nationale Anticoruptie, procurorii afirma ca cei 21 de lucratori din cadrul Biroului Vamal Otopeni sunt acuzati de luare de mita si primire de foloase necuvenite, infractiuni savarsite in perioada decembrie 2005 - septembrie 2006.
Unul dintre lucratorii vamali este acuzat de savarsirea infractiunii de luare de mita in forma continuata vizand 1922 de acte materiale.
Procurorii DNA afirma ca, in cadrul anchetei, au descoperit in cadrul Biroului Vamal Otoperi un "mecanism infractional de mari proportii in care darea si luarea de mita nu numai ca devenisera obicei, dar au capatat caracterul unor actiuni firesti, cotidiene".
Ancheta a scos in evidenta faptul ca "angajati ai unor firme de comisionari vamali au dat, in mod repetat, diferite sume de bani lucratorilor vamali, pentru a-i determina sa indeplineasca sau, dupa caz, sa nu indeplineasca acte privitoare la indatoririle lor de serviciu".
Procurorii sustin chiar ca "s-a ajuns la situatia in care, neavand suma potrivita de 10 lei, cat se platea pentru verificarea fiecarei declaratii vamale, mituitorii sa ceara rest lucratorilor vamali", iar acestia "le atrageau atentia comisionarilor cand uitau sa le dea mita pentru lucrarile vamale supuse controlului".
DNA sustine ca din cele 54 de firme de comisionariat vamal ce isi desfasurau activitatea la Otopeni, "cercetarile au evidentiat cu preponderenta oferirea mitei si a foloaselor necuvenite doar din partea angajatilor a doua societati comerciale".
La solicitarea procurorilor DNA, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca procesul sa fie solutionat de Tribunalul Buzau. DNA a dispus trimiterea in