Sa fim siguri ca in scurta, foarte scurta vreme, compozitia de grup in maniera clarobscura PD-PLD va fi dovedita a fi un fals destinat, cum altfel?, anticariatului. Ce e pe lacrima, nu se sterge prea usor. Asertia poate fi transferata, fara eroare majora, de la amor la politica. Mai si beneficiind, ea, de actul consumat ca atare. Nu de prea multa vreme. Deci cu atit mai elocvent. Scena abundent inlacrimata, in care un Basescu, fire simtitoare, mie-mi spui?, isi lua ramas bun de la comilitonul sau brusc anorexic - un Stolojan cu epoletii numai buni pentru varsat lacrimi pe ei - se mentine, iata, intr-un simbol greu de ocolit. Si greu de concurat chiar si de proza devastatoare a Sandrei Brown. Cu atit mai putin de nostalgice pelicule gen "Moscova nu crede in lacrimi". Manevra stilistica de fata nu s-ar produce cu atit apetit metaforic, daca saptamina trecuta nu s-ar fi consumat o scena de grup - de gen, in termeni picturali - demna de pinzele clarobscurilor spanioli. Mari inspirati in a surprinde vibratia in penumbra a dramei. Desi in scena de grup fostul finantist parea sa ocupe locul ce si-l rezerva siesi maestrul spaniol al compozitiei - unul modest adica - el era prea vizibil sa fie observat mai ales de ochiul - stingul - al proletarului ce comandase lucrarea, lacrimogenul de la regalul Cotroceni. Dar care erau celelalte personaje goyesti din cadra? Un posibil adversar al ibericilor pinzei ar putea spune ca de umplutura. Inducindu-ne, evident, in eroare. Defel. Cu doua-trei capete mai jos de epoletul lui Stolojan, dar foarte lipit, un Boc ce doar in momentul blitului nu vorbeste, altfel, permanent cu degetul pe banda magnetica, procurata de marinar de la marketul cu incident discriminator. Dar cine mai era in compozitie? Oameni de curte, unul mai supus ca altul, fericiti ca sint prezenti la un act pecetluind, sa fim sobri, nu atit o dorita alianta de seva marinarea