Din vechiul centru al Ploieştiului de acum un secol au rămas mai puţin de 100 de clădiri, unele dintre ele figurând pe lista monumentelor istorice. Sursa: Marius Nica
Pentru că fac obiectul unor procese de retrocedare, multe au ajuns într-o stare avansată de degradare, punând în pericol viaţa locatarilor. Este şi cazul imobilului cu două etaje de pe strada Ştefan Greceanu, din apropierea Tribunalului Prahova. „Ne e frică să nu se dărâme şandramaua peste noi, dar nu avem unde să mergem. Stăm aici cât mai putem“, spune Rodica Stroe, unul dintre chiriaşii din această clădire şubredă.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural Prahova, autorităţile locale sunt obligate, prin Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, să finanţeze lucrările de reabilitare a acestor edificii. „Din păcate, acest lucru nu prea se întâmplă în Ploieşti. Mai mult, primăria eliberează certificate de urbanism prin care proprietarii caselor-monument vor să le demoleze“, spune arhitectul Liana Dobrinescu, din cadrul Direcţiei pentru Cultură Prahova.
În replică, şeful Serviciului Comunicare al Primăriei Ploieşti susţine că municipalitatea nu poate interveni decât pe domeniul public. „Primăria nu poate investi în clădiri care sunt proprietate privată sau fac obiectul unor litigii“, afirmă Alina Istrătescu.
S-a dărâmatcasa lui Caragiale
În timp ce autorităţile îşi pasează responsabilitatea salvării clădirilor vechi, monumente care ar fi putut reprezenta obiective turistice dispar de pe harta Ploieştiului. Este cazul Casei Ilie Lumânăraru, care s-a prăbuşit anul trecut în plină stradă şi doar printr-o minune niciun trecător nu a fost rănit. În acest imobil a locuit I.L. Caragiale pe timpul gimnaziului de la Şcoala Sfinţii „Petru şi Pavel“ din Ploieşti. Acum, din această casă nu a mai răm