Jurnalele de stiri din ultimele saptamini imi readuc in minte replica Mirandei, din Furtuna lui Shakespeare: „O, brava lume noua, ce are astfel de oameni in ea!“. Dar nu cu inocenta Mirandei, care, vazind pentru prima oara alte fiinte umane, ignora complet pericolul potential pe care acestea il reprezinta, si nici cu entuziasmul cu care personajul lui Aldous Huxley intimpina, 350 de ani mai tirziu, minunile stiintei, ci cu intreaga ironie stirnita de discrepanta dintre aparenta si esenta pe scena noastra publica. Caci lumea noua in care se intimpla sa traim este edificata, cu complicitatea noastra, pe impostura si minciuna, populata de false modele, de mentori calpi si prestigii gonflabile. Eroarea fundamentala pe care o facem este sa inchidem ochii ori de cite ori personaje imunde apar in prim plan, doar pentru ca se afla, la un moment dat, de ceea ce noi ne inchipuim ca este „partea cea buna a baricadei“.

S-au construit cariere politice si reputatii publice pe sensibilitatea noastra anticomunista, pe intransigenta noastra morala care ne-a impiedicat sa gindim nuantat si sa punem in balanta, inainte de a da verdicte, toate argumentele. Nevoia de revansa a societatii civile a fost speculata de indivizi lipsiti de orice scrupul moral, care au profitat din plin de orbirea voluntara a celor mai multi dintre noi. Asa au luat nastere topurile de tot felul, in care competenta este substituita de notorietate, iar notorietatea este in mare masura (si in cele mai multe cazuri) efectul unei intense mediatizari TV sau al unor si mai intense legaturi politice (si nu numai). Traim printre simulacre, nu e, desigur, o noutate. Dar ni se cere – iar noi ne conformam, indiferenti si abulici – sa credem in pseudoadevarurile construite de tot felul de „strategi“ inchipuiti, fara a mai cerceta (doar am redevenit habotnici si gata sa juram pe cele sfinte la tot pasul).