Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un penthouse cu jacuzzi de opt persoane, 750.000 euro

Publicat in Ziarul Financiar, joi 13 decembrie 2007 ·

Peste 260 de apartamente si vile noi, grupate in cinci proiecte rezidentiale, vor fi livrate pe piata in urma unor investitii de aproape 60 de milioane de euro.

Proiectele rezidentiale sunt localizate in Capitala si in Sibiu si sunt prezentate in cadrul editiei de iarna a Targului National de Imobiliare tIMOn, care a inceput ieri la World Trade Center Bucuresti.

Cea mai mare investitie, respectiv 25 de milioane de euro, va fi derulata de compania Corsaru Rosu Impex '93, detinuta de omul de afaceri Ion Rosu. Proiectul La Riviere, situat pe autostrada Bucuresti-Pitesti, cuprinde 60 de case, pretul pentru un metru patrat construit fiind de 1.200 de euro, a declarat pentru ZF Ana Maria Preda, directorul de vanzari al companiei.

"Pana acum am finalizat 20 de case din care am vandut cinci. Estimez ca pana in luna martie a anului viitor vom termina de ridicat si celelalte 40 de case", a mai spus Preda.

A doua investitie ca valoare, respectiv 10 mil. euro, va fi derulata de compania Teia Construct in Sibiu. "Proiectul cuprinde 70 de vile care vor fi construite pe un teren de 48.000 de metri patrati. Pana in momentul de fata s-au finalizat 40 de case, iar pana in 2009 vor fi construite si restul caselor", a spus Roxana Stoia, Sales Executive al proiectului Teia. Cea mai scumpa vila scoasa la vanzare in cadrul targului de catre Teia Construct are un pret de 170.000 de euro, incluzand si TVA.

Celelalte trei proiecte noi sunt Elite Residence-Pipera, IOR Residence-Titan si Mayer Residence-Berceni.

Elite Residence, dezvoltat de o persoana fizica, este amplasat in zona Pipera din Bucuresti si va cuprinde 20 de apartamente de lux. Ansamblul reprezinta o investitie de sase milioane de euro si apartine omului de afaceri Babu Nicolae. Proiectul cuprinde doua penthouse al caror pret este de 750.000 de euro.

Acestea reprezinta cel

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 5 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 13 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 7 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 13 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 10 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 14 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 13 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 10 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°