Daca intr-un film artistic cum este 4 luni, 3 saptamini si 2 zile s-a mizat pe o montare la limita documentarului, Cold Waves, Razboi pe calea undelor mi s-a parut a fi un documentar ce depaseste cu mult limitele documentarului. Cold Waves este un film extrem de complex, stratificat din punct de vedere narativ, cu teme si subteme, si chiar motive, nu intimplator inserate in trama principala, cu atmosfera si „teza“.

Personajul central este postul de radio Europa Libera. Un post de radio devenit reduta a libertatii, un post de radio care pentru foarte multi romani a constituit nu doar singurul contact cu ceea ce se numeste normalitate, ci si singura speranta. A fost cumva paiul salvator. Bizareria si lucrul cel mai dificil de inchipuit este faptul ca, desi departe de Romania, Radio Europa Libera a facut pentru Romania ceea ce nimeni n-a reusit, fiind in tara. A functionat simbolic, ca reper si posibila salvare, dar si concret. Actionind prin ce se putea. A devenit o institutie care scotea libertatea in afara utopiei si o aducea in viata de zi cu zi pentru toti romanii care reuseau sa-l asculte, chiar si numai pentru scurt timp.

In tara, ca cetateni, romanii erau constrinsi sa fie orbi, iar Europa Libera i-a ajutat sa nu fie si surzi. De aceea ideea cu profesoara lipsita de vedere ale carei versuri au fost citite pe post e aleasa drept una dintre cheile filmului, iar motivul ochilor inchisi defineste o stare de fapt a Romaniei sub Ceausescu.

In Cold Waves apare un Ceausescu, care, scos din context si prezentat in scurte secvente, pare exponentul si protagonistul unei kitschoase butaforii si se descarca total de forta dimensiunii pe care o avea in regim si pe care i-o dadea sistemul si instrumentele sale. Fara spaima si constringerea de atunci, asisti ca un simplu spectator la secventele si defilarile sale, ca la un circ grav si grotesc.