Raiffeisen Capital& Investment, intermediarul ofertei publice iniţiale a companiei de stat Transgaz Mediaş, va returna investitorilor, în perioada 17-21 decembrie, sumele nealocate ca urmare a suprasubscrierii ofertei. Firma este obligată, potrivit prospectului de emisiune, să restituie sumele nealocate, în ordine alfabetică, în maxim 10 zile lucrătoare de la data decontării, respectiv până la 28 decembrie. „În cursul săptămânii viitoare (săptămâna aceasta - n.r.) vom returna toţi banii aferenţi acţiunilor nealocate, chiar dacă am înregistrat cel mai mare număr de subscriitori din istorie“, spun reprezentanţii intermediarului ofertei.
Tranzacţionarea drepturilor de alocare va începe miercuri şi este prima operaţiune de acest gen derulată în România. „Pentru a-şi putea tranzacţiona drepturile de alocare, un investitor trebuie să aibă un contract de brokeraj încheiat cu un SSIF şi să solicite, direct sau prin SSIF, un extras de la Depozitarul Central care să ateste numărul de acţiuni deţinute“ au precizat reprezentanţii companiei. (E.C.)
Raiffeisen Capital& Investment, intermediarul ofertei publice iniţiale a companiei de stat Transgaz Mediaş, va returna investitorilor, în perioada 17-21 decembrie, sumele nealocate ca urmare a suprasubscrierii ofertei. Firma este obligată, potrivit prospectului de emisiune, să restituie sumele nealocate, în ordine alfabetică, în maxim 10 zile lucrătoare de la data decontării, respectiv până la 28 decembrie. „În cursul săptămânii viitoare (săptămâna aceasta - n.r.) vom returna toţi banii aferenţi acţiunilor nealocate, chiar dacă am înregistrat cel mai mare număr de subscriitori din istorie“, spun reprezentanţii intermediarului ofertei.
Tranzacţionarea drepturilor de alocare va începe miercuri şi este prima operaţiune de acest gen derulată în România. „Pentru a-şi putea tranzacţiona drepturile de alocare, un investi