Marea Britanie a transferat, ieri, autorităţilor irakiene responsabilitatea pentru securitatea provinciei Basra, marcând astfel sfârşitul a aproape cinci ani de control britanic în sudul Irakului. Sursa: Reuters
Preluarea controlului de către irakieni s-a făcut prin semnarea unui acord cu britanicii, care supervizau această regiune din martie 2003, notează Reuters. Ceremonia a avut loc la orele dimineţii, în incinta ultimei baze britanice din regiune, amplasată într-un aeroport din apropierea oraşului Basra. „Astăzi ne aflăm în faţa unui moment istoric, a unei zile speciale, una dintre cele mai importante din istoria modernă a provinciei Basra“, a declarat guvernatorul provinciei, Mohammed Mosbah al-Waeli.
Pentru a marca evenimentul, autorităţile irakiene au pregătit o paradă impresionantă - cea mai mare de acest gen după căderea regimului lui Saddam Hussein. Mii de poliţişti şi militari irakieni au mărşăluit pe străzi, parada fiind nelipsită de defilarea tancurilor, vehiculelor blindate, camioanelor şi maşinilor de patrulare.
Irakienii controlează9 din 18 provincii
Odată cu preluarea controlului asupra provinciei Basra, foarte bogată în petrol, irakienii se află în faţa celui mai important test de până acum privind menţinerea păcii într-o regiune fără ajutorul SUA sau al aliaţilor. Comandantul britanic Graham Binns, care a semnat acordul de transfer, a declarat însă că forţele irakiene de securitate sunt pregătite pentru această misiune. Basra, care numără o populaţie de 2,6 milioane de locuitori, majoritatea şiiţi, este a noua dintre cele 18 provincii existente în Irak în care responsabilitatea pentru securitate revine forţelor irakiene.