Un spectacol de la Opera Metropolitană din New York cu "La Boheme" de Puccini, cu Angela Gheorghiu, va fi difuzat live în circa 600 de cinematografe din toată lumea, în aprilie 2008, ca parte a
Un spectacol de la Opera Metropolitană din New York cu "La Boheme" de Puccini, cu Angela Gheorghiu, va fi difuzat live în circa 600 de cinematografe din toată lumea, în aprilie 2008, ca parte a programului "Met Opera - Live in HD", potrivit site-ului oficial al operei.
Pe lângă spectacolul în care soprana româncă va interpreta rolul Mimi din opera lui Puccini, alte şapte reprezentaţii de la Met vor fi incluse în program şi vor fi difuzate atât în cinematografe, cât şi în şcoli sau în centre de artă sau muzee.
În încercarea de a revigora genul operei şi de a atinge un public mai numeros, Opera din New York a demarat proiectul în stagiunea trecută cu şase reprezentaţii transmise live în cinematografe din toată lumea, care au atras fiecare peste 325.000 de spectatori.
"Met Opera - Live in HD" se adrezează publicului larg, iar spectatorii pot chiar să mănânce popcorn în timp ce vizionează opera pe ecran. Nicio sală de cinema din România nu participă la program.