Am parcurs in ultima vreme trei carti despre "cultura": in ordinea lecturilor, Thomas Friedman (Pamantul este plat, 2005), H.-R. Patapievici (Despre idei si blocaje, 2007) si Régis Debray (Un mythe contemporain: le dialogue des civilisations, 2007). Cei doi autori straini discuta cultura de pe pozitii foarte diferite din perspectiva raportului dintre local si global, dar asemanatoare in raport cu cartea eseistului român sub unghiul ideii de "cultura nationala". Din perspectiva deschiderii culturale a celor trei autori, Thomas Friedman mi se pare a fi liderul: foarte bun cunoscator al evolutiei economice si culturale a Asiei Orientale, desi fara baze teoretice aparente, Friedman demonstreaza ca bunastarea indivizilor depinde de constientizarea "aplatizarii" pamantului si de actionarea in consecinta. Ceea ce sugereaza el - prin exemple contrastive: China si Mexicul, de pilda - este faptul ca frana si acceleratia in integrarea globala a localului este cultura locala. Cu cat cultura locala rezista la globalizare, conotand foarte dihotomic prezentul si trecutul, alteritatea si identitatea, ea se izoleaza si comunitatea se macina repede in conflicte interne. In tot acest discurs "deschis", Friedman aduce totusi o critica surprinzatoare sistemului de invatamant american si mai ales societatii americane care nu mai incurajeaza deloc orientarea profesionala catre stiintele exacte, motorul evolutiei in competitia pentru fericire sociala. El avertizeaza ca, in ritmul in care se dezvolta invatamantul stiintific chinez, chinezii vor ajunge in curand egalii americanilor nu numai in materie de executie, ci si de inventie. Régis Debray vizeaza o arie ceva mai restransa (cultura occidentala versus cultura locala) si postuleaza o opozitie oarecum clasica: cultura versus tehnologie. Prima ar asigura diferenta, ultima este agentul integrarii, dar mieux vaut culturi diferite neintegrate