Chiriile pentru locuintele RA-APPS, inclusiv cele ocupate de demnitari, vor creste de la un euro pe metru patrat la cinci, sase euro pe metru patrat in cazul vilelor si la trei euro pe metru patrat pentru apartamente, au anuntat surse oficiale, transmite NewsIn.
Locuintele RA-APPS sunt puse atat la dispozitia demnitarilor de protocol sau de serviciu, cat si a fostilor demnitari, care desi nu mai au dreptul la o astfel de locuinta, au contracte de inchiriere valabile pana in 2009, acestea fiind prelungite de fosta guvernare cu cinci ani in 2004.
Persoanele care stau cu chirie in imobilele RA-APPS le pot cumpara prin negociere directa, au decis deputatii, saptamana trecuta, desi guvernul si seful statului au cerut ca singura metoda de instrainare a acestor imobile sa fie licitatia. Camera Deputatilor este camera decizionala.
Potrivit secretarului general al guvernului, Ilie Bolojan, executivul va face publica lista imobilelor RA-APPS care pot fi cumparate de chiriasi in 60 de zile de la publicarea legii privind vanzarea imobilelor Regiei, iar vanzarea prin negociere directa va incepe peste trei-patru luni.
Chiriile pentru locuintele RA-APPS, inclusiv cele ocupate de demnitari, vor creste de la un euro pe metru patrat la cinci, sase euro pe metru patrat in cazul vilelor si la trei euro pe metru patrat pentru apartamente, au anuntat surse oficiale, transmite NewsIn.
Locuintele RA-APPS sunt puse atat la dispozitia demnitarilor de protocol sau de serviciu, cat si a fostilor demnitari, care desi nu mai au dreptul la o astfel de locuinta, au contracte de inchiriere valabile pana in 2009, acestea fiind prelungite de fosta guvernare cu cinci ani in 2004.
Persoanele care stau cu chirie in imobilele RA-APPS le pot cumpara prin negociere directa, au decis deputatii, saptamana trecuta, desi guvernul si s