Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa despre demisia lui Ioan Rus

Publicat in HotNews, marți 18 decembrie 2007 ·

Ioan Rus a demisionat ieri din functia de presedinte al PSD Cluj, in cadrul sedintei Biroului Permanent Judetean si a transmis decizia liderului de partid Mircea Geoana. Potrivit unui comunicat remis ieri de Biroul de presa al PSD Cluj, Rus a demisionat pentru a se putea ocupa mai indeaproape de activitatea organizatiilor din Regiunea nord-vest, de care raspunde in calitatea sa de vicepresedinte regional al PSD.

Functia lui Rus va fi exercitata de Vasile Soporan, fost prefect al Clujului. Soporan a declarat pentru Romania libera ca Rus doreste o coordonare mai buna a organizatiilor din regiune si a subliniat ca apreciaza activitatea de pana acum a lui Rus. Soporan a mai mentionat ca este prematur sa stabileasca data viitoarelor alegeri la nivel judetean.

A doua demisie venita din Grupul de la Cluj, dupa cea a lui Vasile Dancu din functia de vicepresedinte, nu i-a picat bine lui Mircea Geoana, sustine Cotidianul. Potrivit unor surse din Grupul de la Cluj Ioan Rus l-a anuntat pe Geoana ca intentioneaza sa-si dea demisia inca de acum trei saptamini, iar acesta a incercat sa-l convinga sa renunte, de teama ca va fi generat inca un scandal intern greu de gestionat. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, de altfel, ieri ca a avut o discutie cu Ioan Rus si ca regreta gestul „pripit“ al acestuia de a demisiona din fruntea filialei clujene, dar ca acesta ramine un membru important al conducerii centrale a partidului.

Potrivit informatiilor obtinute de Cotidianul, in cadrul Grupului de la Cluj ar exista o serie de discutii despre posibilitatea infiintarii unui partid regional. Colegul lui Rus, demisionarul Vasile Dancu, anunta, de altfel, pe blogul personal, „un proiect politic de viitor“ referitor la regionalizarea politica.

Gandul considera ca demisia survine pe fondul unei evidente răceli între Grupul de la Cluj şi Mircea G

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 39 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea sâmbătă, 23 noiembrie: Județele care intră sub cod galben de vânt și viscol

Adevarul acum 33 minute
Un nou Cod galben de intensificări ale vântului și viscol intră în vigoare sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 10, când expiră precedenta atenționare meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 47 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Ministrul energiei din Republica Moldova merge în Rusia pentru a discuta cu Gazprom

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat vineri că se va întâlni săptămâna viitoare la Sankt Petersburg cu reprezentanții gigantului Gazprom pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică după loviturile rusești a

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 7 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°