Textele lui Al. Calinescu trebuie "deschise" cu precautie, citite cu toate antenele in functiune, intrucit sint pline de aluzii si fitile ce ar putea, la cea mai mica neatentie, sa-ti scape. Ma intrebam, inainte de-a scrie despre noua carte a lui Alexandru Calinescu, Proximitati incomode (Editura Curtea Veche,2007), ce-as mai putea adauga la liniile portretului pe care i l-am schitat in urma cu 4 ani, cind autorul a iesit la interval cu o carte oarecum similara, Adriana si Europa. Acum, ca si atunci, diaristul aduna intre coperti - vorba ceea,de la stra/buna "Europa libera" citire: pagini uitate, pagini regasite, nu, desigur si "pagini cenzurate", decit, poate, de bunul simt. Acum, ca si atunci, autorul etaleaza - si ma autocitez - "acelasi gust al faptului colosal in pandant cu faptul divers, pe care ni le livreaza in ambalaje seducatoare. Provocarile realului sint aproape peste tot conectate la, stimulate de provocarile fictiunii. Unele teme (si variatiuni) sint izbitoare, frapante pentru oricine, altele, extrase cu penseta, sau dupa forari la mare adincime, in locuri unde nu te astepti". Autorul se misca la fel, ba poate si mai dezinvolt printre subiecte (si predicate) decit in precedenta antologie, doar ca acum mi se pare a urmari cu program si metoda anumite teme si variatiunile lor. Cine i-a citit cu consecventa rubrica din "Ziarul de Iasi" ori din "Dilema/veche" a putut sa constate ca titularul nu scrie doar asa, de amorul artei, "cazind", ca atitia altii, pe "cestiuni arzatoare la ordinea zilei" (ca sa citam din eternul, fascinantul Caragiale, mereu insinuat printre rinduri). Ba chiar, de cele mai multe ori, comenteaza cu voita intirziere evenimente ce-au fost, pentru o zi-doua sau noua, importante, spre a le incerca, parca, rezistenta-n timp. Altfel aceasta carte nici n-ar fi existat, caci nu poti sa-i servesti unui consumator elevat (totusi) o supa reincalz