VÂLCEA. Sorin Statie, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Vâlcea, a declarat că salariul mediu brut a fost de 1.292 de lei în luna octombrie, mai mare cu 95 de lei faţă de luna septembrie a acestui an. „Faţă de luna octombrie a anului trecut, câştigul salarial mediu brut a înregistrat o creştere de 30,9%. La sfârşitul lunii octombrie, câştigul salarial mediu net a fost de 962 de lei, fiind mai mare cu 71 de lei faţă de luna septembrie a acestui an şi cu 218 lei faţă de luna octombrie a anului trecut“, a spus directorul DJS. În ceea ce priveşte indicele preţurilor de consum, conform statisticilor, acesta a ajuns în luna octombrie la 100,97%. „La grupa mărfuri alimentare, indicele preţurilor de consum a fost de 101,30%. Cele mai însemnate creşteri de preţuri s-au înregistrat la ulei, slănină, grăsimi (+9,61%), ouă (+7,97%), legume şi conserve de legume (+1,76%), lapte şi produse lactate (+1,29%), ponderea lor în totalul cheltuielilor populaţiei fiind de 11,4%“, a mai precizat Sorin Statie. Nici indicele preţurilor de consum la grupa mărfurilor nealimentare nu este de neglijat, ajungând în luna octombrie la 100,69%. „Creşteri mai însemnate s-au înregistrat la energie electrică, gaze şi încălzire centrală (+1,41%), tutun şi ţigări (+0,89%), combustibili (+0,74%), ponderea lor în totalul cheltuielilor populaţiei fiind de 21,6%“, a mai spus directorul DJS. Când vine vorba de servicii, indicele preţurilor de consum a fost de 100,98%. „Creşteri mai însemnate s-au înregistrat la apă, canal, salubritate (+1,60%), chirie (+1,23%), cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turism (+1,27%), transport urban (+0,92%), transport interurban (+0,87%), ponderea lor în cheltuielile populaţiei fiind de 6,49%“, a concluzionat Sorin Statie. VÂLCEA. Sorin Statie, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Vâlcea, a declarat că salariul mediu brut a fos