Curzio MALAPARTE
Tehnica loviturii de stat
traducere din limba italiana de Mihaela Gliga
Editura Nemira&o., Bucuresti,
2007, 224 p.
„Opinia publica din tarile liberale si democratice greseste neacordind atentie eventualitatii unei lovituri de stat, deoarece conditiile din Europa actuala ofera multe posibilitati de realizare a catilinarilor de dreapta si de stinga.“ Aceasta idee, redata chiar in cuvintele lui Malaparte, constituie, alaturi de cea conform careia „problema apararii si cuceririi statului modern nu este o problema politica, ci una tehnica“, teza lucrarii Tehnica loviturii de stat. Cred insa ca a discuta despre aceasta carte in termeni prea stiintifici este mai degraba nepotrivit, farmecul sau stind mai putin in recunoasterea academica a universitarilor din lumea intreaga, ci mai mult in continutul care se revarsa pe celalalt mal al realitatii, identificat in actiunea politica dura. insa din nou, nici aici Malaparte nu ne infatiseaza o lucrare sociologica despre formele de putere dictatoriale, ci o poveste baroca despre lovituri de stat, ce are ca personaje nu teorii si concepte, ci oameni de actiune.
Povestea incepe in Polonia, in vara anului 1920, cind, in calitate de atasat diplomatic pe linga Legatia italiana la Varsovia, Curzio Malaparte devine martorul razboiului dintre Polonia si trupele Armatei Rosii. Ofensiva asupra Kievului si batalia de la Varsovia depasesc insa aici drama poloneza si ambitia bolsevica, devenind mai degraba un soi de madeleina proustiana a faptelor revolutionare. in aceasta calitate, Malaparte este concomitent fascinat de slabiciunea democratiilor si de metodele insurectionistilor, de altfel demne de admiratie din punct de vedere al reusitei de necontestat.
in fapt, aceasta ambivalenta echivoca a fost si cea care a facut ca Tehnica loviturii de stat, publicata pentru prima