In copilaria mea, petrecuta intr-un cartier brailean, speranta mamelor ai caror baieti erau batausi, hoti, derbedei era sa se insoare. Cind se asezau la casa lor, cum se spunea, ca prin farmec, fosti barbugii sau betivi se linisteau, deveneau responsabili, parea chiar sa le placa rolul de supusi nevestei, ei, sefii de gasca, cei care luau initiative mereu in afara legii. Altii, dimpotriva, isi revarsau energia ramasa neconsumata dupa insuratoare asupra proaspetelor neveste, pe care le stilceau in bataie. Nu divortau, dar insuratoarea era doar un accesoriu care ii stinjenea putin in a-si continua stilul de viata de dinainte, spre disperarea mamelor lor.
Cam asa era Romania inainte de aderare: cu o viata destul de dezordonata si cu sperante ca dupa integrare totul se va schimba si fiecare ne vom reface viata. Multe sperante nerealiste, multe asteptari zadarnice. Confruntarea politica acerba a inceput din primele zile ale lui 2007. Atunci, conflictele latente dintre presedintele Basescu si premierul Tariceanu au izbucnit cu putere si ele au marcat intregul an. Tariceanu a alunecat incet in bratele grupului care il sustinea/era sustinut de Dinu Patriciu. Scena politica s-a scindat in grupari pro si anti-Basescu intr-un fel asemanator cu cel de la inceputul anilor '90. S-a ajuns pina la un referendum pentru demiterea presedintelui, mare esec pentru initiatorii lui, care a aratat sustinerea mare de care dispune presedintele in rindul electoratului. Alegerile pentru Parlamentul European au confirmat aceasta tendinta si, pentru prima oara dupa 1990, partidul din care face parte Ion Iliescu nu mai este principala forta politica. O schimbare radicala care va marca evolutiile politice viitoare. Tot o premiera, sau poate doar un paradox, a fost si faptul ca, desi Guvernul dispunea in Parlament doar de o sustinere de 22%, nici o motiune de cenzura nu a trecut. Un amalg
