Nu mi-am imaginat ca primul text pe care il voi scrie despre Adriana Popescu o sa fie unul in memoria ei, si nu cel despre expozitia pe care i-am propus-o cind ne-am intilnit la Cluj, vara aceasta, si am vorbit despre un posibil proiect, o personala a ei la Bucuresti, la Galeria Veroniki Art!
in acest moment este tot mai dificil sa facem cunoscut potentialul artistic care exista in intreaga tara, iar ceea ce se vede in Bucuresti este departe de a ilustra cu adevarat un fenomen interesant in plastica noastra contemporana care, in ultimii ani, este mult mai bine conturat in citeva dintre marile centre ale tarii.
Iar la ora actuala, Clujul concentreaza in multe domenii artisti remarcabili. Dar cum drumul spre Bucuresti devine tot mai „dificil“, cum salile de expozitii lipsesc, cum prestigiul unor importante manifestari artistice s-a diluat, multi dintre plasticienii contemporani au preferat competitiile pe plan international. Din acest punct de vedere, la Cluj exista o disponibilitate mult mai mare de a merge catre Europa, decit de a trece muntii spre Bucuresti. Putem spune ca procesul de integrare aici s-a facut firesc, mult mai devreme, iar dialogul cultural este un fapt real.
Adriana Popescu a fost un bun exemplu in acest sens. Artista de notorietate internationala in domeniul sticlei, ea a avut o activitate expozitionala prestigioasa inceputa in anii ’80, iar pe parcursul timpului munca ei a fost incununata de mai multe premii. Cu tristete trebuie sa spun ca la Bucuresti, in tot acest rastimp, Adriana Popescu a expus doar in citeva expozitii colective, astfel incit aici numele ei a ramas cvasinecunoscut. Dar in obstea artistica ea s-a impus ca un artist interesat sa cerceteze, sa investigheze permanent posibilitatile de expresie ale unui limbaj stravechi, sa aduca obiectul de sticla in sfera de interes a artei contemporane, sa-l scoat
