Am descoperit in urma cu un an, in cadrul Festivalului de Toamna parizian, o tinara companie si un foarte tinar regizor, Sylvain Creuzevault, cu „banda“ sa de amici si colegi de generatie, Compania „d’Orès et déjà“. Tineretea e, fara indoiala, un criteriu ce se uzeaza repede; mai trist, e un alibi care nu fereste intotdeauna de clisee, de rutina prea usor instalata. Ma incapatinez sa cred, insa, ca revelatia pe care am avut-o la Atelierele Berthier, un soi de anexa „experimentala“ a Teatrului Odéon de l’Europe, departe de marmura si aurul de la sediu, depaseste socul unei simple intilniri.
Desigur, trupa cucerea prin energia, prin farmecul sau juvenil irezistibil, dar, odata „furia“ inceputurilor trecuta, ce ramine in spectacolele care vor veni? De buna seama, aceeasi incapatinata cautare de cai noi, un regizor plin de originalitate, deja in posesia unui arsenal artistic bine definit. I-am regasit recent in regiunea pariziana pe regizor si pe mai toti „complicii“ sai intr-un spectacol fait maison, o improvizatie colectiva imbinind grotescul si fiorul tragic, gustul pentru violenta si „scandal“ ca pozitie estetica a revoltei permanente, temperata aici de cadrul domestic al dramei, si, in ciuda unor pierderi de substanta, am recunoscut scinteia de viata, de energie dezlantuita, ce mi-a retinut atentia anul trecut.
Compania „d’Orès et déjà“ a fost creata acum cinci ani si se afla deja la cel de-al saselea spectacol profesionist. As dori sa vorbesc, insa, de ultimele mele doua intilniri cu trupa, intilniri complementare si apte sa dea o imagine cit mai completa a aventurii lor teatrale, in plina miscare si continua mutatie, intre ezitari si indoieli creatoare. Mai intii, a fost proba sau confruntarea cu Brecht. Nu a fost citusi de putin o lectura conventionala sau o lectie seaca si rigida, asa cum ne-am obisnuit sa vedem de citeva decenii pe s
