Fratelui meu, Ionut
Sa va spun mai intii cum aniverseaza romanii mari si mici 18 ani de trai democratic: parlamentarii, dupa ce s-au umplut de bani fara sa faca nimic, au votat o lege prin care sa poata achizitiona in regim lesnicios un numar de 559 de vile de protocol; Ion Iliescu e pe cale sa fie dat uitarii in dosarul privind mineriada din iunie 1990, mutilatii ori rudele celor care au murit in decembrie 1989 inca nu au primit nici un raspuns cu privire la identitatea calailor, din cind in cind mai picura cite un dosar de Securitate prin tavanul CNSAS, dezvelind bieti turnatori minori, in timp ce imaginea Romaniei in lume continua miracolul negativ de a depasi constant nivelul precedent al deteriorarii pe toate fronturile.
Pe acest fundal de cosmar perfectibil, viata de zi cu zi a omului de rind, lipsita de orizont moral, se goleste de orice speranta ca un piriias pe timp de seceta. O tragedie recenta m-a facut sa privesc mai cu luare aminte profunzimea statisticilor referitoare la rata sinuciderii in contemporaneitatea mioritica si implicatiile ei.
in Iasi bunaoara, orasul meu natal, anul acesta au avut loc pina in prezent peste o mie de tentative de sinucidere, dintre care mai mult de jumatate s-au soldat cu decese. Pentru o zona populata de oameni mai degraba calmi, cel putin cum erau pe timpul in care bintuiam acele locuri, cifra pare de necrezut, semnificind trei tentative pe zi. Exista multe asezari rurale in Romania ale caror cimitire numara mai putini morti decit a dat capitala culturala a tarii intr-un singur an din sinucideri. Ce se intimpla?
inainte de orice alta consideratie, vreau sa va intreb: sinteti constienti de povara criminala care atirna pe umerii societatii in cazul oricarei sinucideri? Pentru ca, in marea majoritate a cazurilor, ea este rodul colectivitatii, care a permis mentalitatea, care a acceptat s
