Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăiatul porcului, meserie cu tradiţie

Publicat in GAZETA de SUD, joi 20 decembrie 2007 ·

Tăiatul porcului şi prepararea tuturor bunătăţilor care vor umple masa olteanului de Sărbători se pot face în doar câteva ore. Gospodinele pot spune adio dezastrului din bucătărie, bărbaţii pot savura liniştiţi o ţuică fiartă la căpătâiul animalului sacrificat, iar copiii ascultă cuminţi poveşti de Crăciun. Toate acestea nu le aduce Moş Crăciun, ci Traian Beşliu, din Balş. Traian Beşliu a început să-şi depene povestea în timp ce pârlea unul din zecile de porci pe care îi taie de Crăciun: „Îmi plac Crăciunul şi toate obiceiurile care se fac în această perioadă. Colindele şi, bineînţeles, specialitatea mea, porcul. Îmi place să tai şi să prepar porcii. Mi-e drag să fac totul bine, să îi placă omului şi să se bucure de Crăciun“. Traian Beşliu are 53 de ani, locuieşte în comuna Bârza, din judeţul Olt, este căsătorit, are doi copii şi doi nepoţi. Atunci când nu taie porci, lucrează ca referent în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Balş.

„Singurul animal de care nu mi-e milă e porcul“ Cu toate că nu este măcelar sau bucătar de meserie, nenea „Te-am pupat“, cum îi spun toţi prietenii şi cunoştinţele, a descoperit în urmă cu aproape zece ani că şi el a moştenit de la părinţi acest dar. „Cred că se transmite din generaţie în generaţie. Mama era din Târgu Mureş şi era specialistă în tăiatul şi prepararea porcilor. Nu mi-am propus niciodată să învăţ şi eu asta. Am văzut doar că pot, iar asta fără să am un curs de specialitate sau să fiu ucenicul cuiva. În ’92, nişte verişori de-ai mei voiau să facă nunta, dar nu aveau prea mulţi bani, că erau orfani, aşa că m-am oferit eu să îi ajut cu tăiatul şi preparatul porcului. Văzusem de multe ori cum făceau ai mei, dar eu nu încercasem niciodată să tai un porc. A ieşit însă o nuntă super şi mulţi oameni au vrut să cunoască bucătarul. Nu le-a venit să creadă că eram eu, vecinul lor. De atunci, tăiatul porcului a devenit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 8 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 8 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Licitații - 19 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr.1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 11.10.2024 licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 11 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 6 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 10 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 8 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Norvegia: Focuri de armă în faţa unei şcoli. Suspecţii au fost reţinuţi

News.ro acum 9 ore
Mai multe focuri de armă au fost trase miercuri în faţa unei şcoli din Oslo. Trei suspecţi au fost reţinuţi, a anunţat poliţia norvegiană, potrivit Reuters. Anchetatorii cred că o persoană a fost rănită în schimbul de focuri, dar victima nu a fost l

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

9°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/16°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°